Accident în această dimineaţă, la intersecția Drumului Județean 546 cu strada Narciselor din comuna Brebeni, din cauza neacordării de prioritate.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără de 35 de ani, din comuna Brebeni, a pătruns pe Drumul Județean 546 fără a acorda prioritate unui autoturism condus de către un tânăr de 24 de ani din orașul Drăgănești-Olt, și a intrat în coliziune cu acesta“ potrivit IPJ Olt.
În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducatorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„Pentru abaterea săvârșită, tânăra a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, mai transmite IPJ Olt.
Citeşte şi: Gorj: Șoferi depistați la volan fără permis sau sub influența alcoolului