8.3 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Un șofer băut a intrat cu mașina în gardul SJU Slatina

Olt: Un șofer băut a intrat cu mașina în gardul SJU Slatina

Un tânăr şofer a intrat marți noapte cu mașina în gardul spitalului din Slatina. Polițiștii au constatat că acesta avea 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Olt, accidentul a avut loc în jurul orei 1.30 pe strada Crișan din municipiul Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției, intrând în gardul unității medicale.

În urma accidentului, nu au existat victime, fiind produse doar pagube materiale. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citeşte şi: Poliţist bătut de un şofer băut care a refuzat alcooltestul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS