Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Poliției municipiului Drăgășani efectuează verificări în cazul dispariției de la domiciliu, a unui minor de 14 ani.
Joi, 1 noiembrie, polițiștii au fost sesizați de o femeie din Drăgășani, cu privire la faptul că, minorul Chivu Florian Valentin, în vârstă de 14 ani, pe care aceasta îl are în plasament, a plecat de la domiciliu, în data de 31 octombrie a.c., în jurul orelor 15:00 și nu a mai revenit.
Polițiștii au demarat căutările, din verificări reieșind că băiatul și-ar fi informat familia, în cursul după-amiezii, că pleacă la o defilare cu prilejul sărbătorii Halloween, dar nu s-a mai întors acasă. Minorul are o înălțime de aproximativ 1,50 m., constitutie atletică, față ovală, ochi albaștri, păr de culoare blond închis, tuns scurt pe laterale și bretonul mai lung, purtat pe spate. La momentul plecării de la domiciliu era îmbrăcat cu o vestă școlară, rosie, tricou alb, blugi negri și adidasi de culoare albastru cu negru.
Persoanele care dețin informații sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.