1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: O femeie şi un bărbat cu mandate de arestare, ridicaţi de poliţie

Vâlcea: O femeie şi un bărbat cu mandate de arestare, ridicaţi de poliţie

Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Postului de poliție Bărbătești au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Horezu și Tribunalul Vâlcea, față de două persoane din comuna Bărbătești și municipiul Râmnicu Vâlcea.

Miercuri, 28 noiembrie, polițiștii au pus în aplicare un mandat de arestare emis față de o femeie de 58 de ani, din municipiu, condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani pentru săvârșirea infractiunii de evaziune fiscală. Aceasta, în perioada aprilie 2011-decembrie 2014, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, persoana în cauză ar fi dispus înregistrarea în evidența contabilă, dar și în alte documente legale, de operațiuni fictive de achiziție, cauzând statului un prejudiciu de peste 118.000 de lei.

La aceeași dată, polițiștii au executat un mandat de arestare față de un bărbat de 59 de ani, din Bărbătești, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 2 luni pentru săvârșirea infracţiunii de ultraj. Pe 31 ianuarie 2017, cel în cauză ar fi amenințat și agresat fizic un agent de poliție, pe raza comunei Bărbătești. Cele două persoane au fost conduse la un penitenciar din județul Argeș.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS