Un bărbat de 32 de ani a făcut accident, la Slătioara, judeţul Vâlcea, apoi a fugit de la faţa locului.
În dimineața acestei zile, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Slătioara a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii ajunși la fața locului au constat că cele sesizate se confirmă. Accidentul a avut loc la intersecția Drumului Național 67 cu Drumul Județean 605 A, km 137+850m. La faţa locului a fost descoperit un autoturism răsturnat, însă şoferul nu se afla în zonă. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în accident, un bărbat de 32 de ani. Acesta a fost găsit pe raza comunei Mateești. De asemenea, au fost identificați și doi bărbați care s-ar fi afat în autoturism în momentul evenimentului.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cum s-a petrecut accidentul
Potrivit poliţiştilor vâlceani, bărbatul ar fi condus autoturismul, iar la intersecția DN 67 cu DJ 605 A, km 137+850m, pe fondul consumului de alcool și a faptului că nu ar fi adaptat viteza la intrarea într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă, a lovit o bordură din beton, după care s-a răsturnat pe carosabil.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a celor doi pasageri.
Bărbatul a fost condus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Pe numele său a fost deschis dosar penal. El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.