Poliţiştii vâlceni au desfăşurat, în perioada 18 – 20 octombrie, o acțiune de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România.
Cu această ocazie polițiștii au verificat 477 de autovehicule, dintre care 64 înmatriculate în alte state, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale, 28 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state.
De asemnea au fost reținute 7 certificate de înmatriculare, 3 plăcuțe cu numere de înmatriculare și 35 de permise de conducere, pentru abaterile comise la regimul rutier, 3 dintre acestea aparținând conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state. Totodată au fost constatate și 6 infracțiuni la regimul rutier.