Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri, o acțiune, pe raza orașului Băile Olănești și municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru combaterea evaziunii fiscale și a contrafacerii în domeniul mărcilor și indicațiilor geografice.

Polițiștii au verificat 11 operatori economici, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8000 de lei.
A fost luată totodată măsura complementară a confiscării sumei de 117 de lei reprezentând venituri nefiscalizate.

De asemenea, polițiștii au constatat o infracțiune privind mărcile și indicațiile geografice, fiind indisponibilizate 12 obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 2500 de lei.