11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalReţinut pentru că nu a respectat ordinul de protecţie

Reţinut pentru că nu a respectat ordinul de protecţie

Polițiștii din Stațiunea Voineasa și Malaia au reținut pe o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din comună.

Polițiștii au fost sesizați telefonic de către o femeie de 58 de ani, din comună, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost agresată fizic de către concubin, în urma unui conflict spontan pe care l-a avut cu acesta, el fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma evaluării situației s-a stabilit că există un risc iminent asupra integrității corporale a femeii, fiind eliberat în acest sens un ordin de protecție provizoriu prin care s-a dispus ca bărbatul să păstreze o distanță de 100 de m, față de concubina sa.

În dimineața zilei de 03 februarie a.c., femeia s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Comunal Malaia, unde le-a relatat polițiștilor că bărbatul a pătruns din nou, fără dreptul acesteia, în locuință, iar pe fondul unui conflict ar fi agresat-o provocându-i leziuni vizibile la nivelul feței.

Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse, lovire și alte violențe și violare de domiciliu.

În urma probatoriului administrat organele de cercetare penală au dispus reținerea pe 24 de ore a bărbatului de 48 de ani, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Astăzi bărbatul o să fie prezentat instanței de judecată pentru dispunerea de măsurilor legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS