0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCentrul Social de Urgenţă ”Ioana”, adăpost pentru persoanele defavorizate

Centrul Social de Urgenţă ”Ioana”, adăpost pentru persoanele defavorizate

Deschis în toamna anului 2008, Centrul Social de Urgenţă ”Ioana” ce funcţionează în subordinea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea este un refugiu primitor pentru oamenii aflaţi în situaţii foarte dificile.

La acest moment, în CSU ”Ioana” sunt adăpostite 16 persoane (15 bărbaţi şi o femeie), cel mai tânăr având vârsta de 18 ani, iar cel mai vârstnic 77 de ani.

Motivele care i-au făcut să bată la uşa Centrului au fost dintre cele mai diverse: lipsa unui domiciliu, a unor venituri stabile, fără rude sau cunoştinţe la care să apeleze sau tranzitul către alte destinaţii întrerupt, din diverse cauze, în Râmnic; unii au venit de bunăvoie, alţii au fost trimişi de către Spitalul Judeţean sau au fost aduşi de Poliţia municipiului sau de Poliţia Locală, în baza protocoalelor de colaborare existente.

Tot aici, în temeiul unui acord încheiat cu Poliţia Română sunt aduşi şi agresori, unul dintre cei găzduiţi acum de CSU ”Ioana” încadrându-se în această categorie.
Cei care se adăpostesc în Centru beneficiază de cazare în şapte camere cu câte trei paturi, cu grupuri sanitare comune, de o masă caldă la prânz, de consult psihologic, de sprijin în obţinerea unor drepturi, documente sau servicii (ajutor social, acte de identitate, înscrierea la un medic de familie etc.), precum şi de alte forme de sprijin oferite de personalul Centrului sau de partenerii tradiţionali: Arhiepiscopia Râmnicului, Parohia Trăistari sau Biserica Greco-Catolică.

De menţionat şi faptul că Centrul ”Ioana” a fost locul unde 14 persoane fără adăpost au marcat, pe 31 decembrie 2019, intrarea în noul an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS