Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a finalizat lucrările de lărgire a unui podeţ de pe strada Constantin Stănciulescu, aproape de intersecţia cu strada Buda.
Prin aceasta se permite atât circulaţia pe două sensuri a autovehiculelor, cât şi trecerea în siguranţă a maşinilor de gabarit mare. Lucrarea a durat aproximativ două săptămâni şi a constat în realizarea de ziduri de sprijin şi umpluturi, în extinderea podeţului pe lăţime cu aproximativ 2 m şi turnarea unor grinzi suplimentare de rezistenţă, precum şi în realizarea unui sistem de preluare şi evacuare a apelor pluviale. Odată cu pornirea producţiei de asfalt, va fi executată şi ultima etapă – respectiv turnarea de covor asfaltic – a acestei investiţii, de care beneficiază zecile de gospodării arondate acestei artere de circulaţie.