Sute de scări din municipiul Râmnicu Vâlcea au deja montate covoraşele dezinfectante şi pulverizatoarele pentru dezinfecţia mâinilor. Acţiunea se va finaliza săptămâna viitoare.

În urma unei acţiuni susţinute care a debutat luni, 6 aprilie, aproximativ 500 de scări de bloc din municipiu au primit deja covoraşe dezinfectante şi pulverizatoare cu dezinfectant de mâini.

Acestea au fost luate în primire de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi montate la intrările în imobile.

Acelaşi pachet distribuit şi mai multor instituţii publice din municipiu este format din:
- covoraş din buret,
- tavă în care acesta se amplasează,
- pastile de cloramină,
- bidon pentru prepararea soluţiei dezinfectante pentru covoraş,
- sticlă cu dezinfectant pentru mâini,
- colier de montare în perete,
- cap pulverizator.

Se estimează că întreaga acţiune – care vizează peste 2.000 de scări de blocuri din Râmnicu Vâlcea – se va încheia până la finele săptămânii viitoare.