5.1 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSituaţia epidemiologică în judeţul Vâlcea

Situaţia epidemiologică în judeţul Vâlcea

În perioada minivacanței de Paște, structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vâlcea au efectuat, în sistem integrat, peste 230 de misiuni  pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile ordonanțelor militare în vigoare pe perioada stării de urgență.

În urma activităților desfășurate, au fost controlate 392 de autovehicule și 1.785 de persoane, dintre acestea un număr de 266 fiind sancționate contravențional pentru nerespectarea dipozițiilor privind restricțiile de circulație. Valoarea totală a amenzilor aplicate  în această perioadă se ridică la peste 480.000 de lei.

De asemenea, în perioada 19-20 aprilie,  teritoriul județului Vâlcea a fost tranzitat de 14 convoaie, în care au fost însoțite 91 de autovehicule. În total, în cele două zile,  peste 400 de jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea au fost angrenați atât în misiunile de însoțire a convoaielor de mașini, cât și în cele de verificare a măsurilor de carantinare sau izolare la domiciliu.

11 persoane sunt internate

În ceea ce privește situația epidemiologică de la nivelul județului Vâlcea, conform datelor Direcției de Sănătate Publică, astăzi, 21 aprilie 2020, aceasta se prezintă astfel:

  • 250 de persoane aflate în carantină, în cazul a 10 persoane expirând astăzi perioada celor 14 zile de carantină impuse de autorități.
  • 1861 persoane aflate în izolare și monitorizare medicală la domiciliu, până în prezent acestea neprezentând simptome specifice infecției cu COVID -19.
  • 20 de persoane confirmate cu noul coronavirsul, dintre care șapte declarate vindecate și externate și una decedată. Ultimele două cazuri vindecate au fost externate in cursul zilei de azi, iar ultimul caz de infectare a fost confirmat în această dimineață, fiind vorba de un contact direct cu ultimele două cazuri diagnosticate la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vâlcea. Acest pacient nu este angajat al SAJ Vâlcea.

În prezent, în unitățile sanitare din județ se afla internate 11 persoane, a căror stare de sănătate este staționară. Până în acest moment, nu există persoane diagnosticate pozitiv aflate în sectia de ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.

Totodată, de la izbucnirea pandemiei și până acum, au fost realizate 619 teste, dintre care 24 sunt pentru personalul din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea. Dintre testele realizate la nivelul SAJ Vâlcea, 20 sunt negative, iar 4  sunt pozitive (3 cazuri fac parte din rândul personalului auxiliar si un caz este din rândul personalului medico-sanitar).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS