6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCentenar Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea

Centenar Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea

În acest an, Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea aniversează 100 de ani de existenţă, răstimp în care a devenit una dintre şcolile de prestigiu ale oraşului şi o prezenţă constantă în topul celor mai bune licee din România.

Municipalitatea Râmnicului a sprijinit în ultimii ani activitatea acestei instituţii prin alocări bugetare semnificative din fonduri proprii pentru efectuarea tuturor reabilitărilor necesare. Astfel, în perioada 2016 – 2020, au fost alocaţi aproape 1.380.000 lei cu TVA pentru lucrări de reparaţii curente, interioare, recompartimentări sau la instalaţiile termice, sanitare şi electrice. Suplimentar, s-au accesat fonduri europene prin proiectul de reabilitare termică a internatului şi cantinei Colegiului ”Mircea cel Bătrân”, aprobat în cadrul POR 2014 – 2020, contractul fiind în valoare de 3.337.480,4 lei cu TVA, iar lucrările demarând la finele lunii aprilie, cu o durată de execuţie de 12 luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS