Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a anunțat că astăzi în județ sunt doar nouă persoane internate în spitalk cu noul coronavirus.
Situația epidemiologică din județul Vâlcea se prezintă astfel:
- 30 persoane în carantină instituționalizată,
- 2.056 persoane aflate în autoizolare la domiciliu,
- nouă persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ.
De la ultima informare de presă, s-au înregistrat cinci cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2. Persoanele confirmate pozitiv cu noul coronavirus au fost internate în unitatea sanitară de suport COVID-19 din județ. Din cele cinci persoane diagnosticate cu COVID-19, două persoane se aflau în izolare la domiciliu ca urmare a întoarcerii din străinătate, iar celelalte trei persoane (angajate ale DGASPC Vâlcea) au fost contact direct cu un caz pozitiv. Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a demarat o anchetă epidemiologică în vederea identificării contacților, au fost recoltate probe de la 38 persoane (personal de îngrijire) și au fost stabilite primele măsuri în vederea prevenirii răspândirii infecției cu SARS-CoV-2 în cadrul centrului.
De asemenea, 32 dintre persoanele diagnosticate până acum în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar o persoană se află internată într-un spital din alt județ. Ultimul deces a fost întregistrat în cursul zilei de ieri, fiind vorba despre o persoană care se afla internată de câteva zile în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.