Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Asociaţia Environ şi Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB) organizează o nouă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi a bateriilor uzate.
Joi 6 august, între orele 9.00 – 15.00, locuitorii din Râmnicu Vâlcea vor putea preda echipamentele electrice şi electronice vechi şi acumulatorii portabili uzaţi la punctul fix de colectare amplasat în curtea fostului sediu al Liceului Tehnologic Oltchim (Chimic) de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 26. Pentru echipamentele voluminoase (maşini de spălat, frigidere), locuitorii pot solicita telefonic la numărul de telefon 031.827.0000, ridicarea de acasă. Toţi cei care vor preda minim 10 kg de deşeuri electrice sau 5 kg de baterii uzate la centrul de colectare special amenajat vor fi premiaţi cu tichete cadou, pornind de la 10 lei.
Programul „România Reciclează” îşi propune să crească gradul de informare şi conştientizare al populaţiei cu privire la necesitatea colectării selective a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi a bateriilor uzate, pentru un mediu sănătos. Potrivit prevederilor OUG nr. 5/2015, autorităţile locale au obligaţia de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare sau colectarea periodică cu operatori desemnaţi, cel puţin o dată pe trimestru.