Pieţe Prest Râmnicu Vâcea a desfăşurat, azi noapte, o acţiune de dezinsecţie în părculeţul din spatele zonei Cati şi Sile – PT 41 prin pulverizarea de substanţă împotriva insectei ”tigrul platanului”, foarte prezentă în zonă şi, ca urmare, deranjantă pentru locuitorii din vecinătate.
Substanţa a fost pulverizată de către angajaţii departamentului de specialitate din cadrul Pieţe Prest cu ajutorul nacelei, operaţiunea durând peste 3 ore, iar în cursul zilei de luni s-a intervenit pentru curăţirea echipamentelor de la locul de joacă. Zona va fi supravegheată, iar în cazul reapariţiei acestor insecte se va interveni spre finele săptămânii. Pieţe Prest monitorizează mai multe zone din municipiu în care s-a făcut simţită prezenţa excesivă a unor insecte, cea mai recentă acţiune de acest fel desfăşurându-se la Căminul pentru Persoane Vârstnice împotriva fluturelui (sau omizii păroase) a stejarului.