-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Aproape 1000 de sancțiuni, aplicate de polițiștii de la Rutieră

Vâlcea: Aproape 1000 de sancțiuni, aplicate de polițiștii de la Rutieră

Polițiștii vâlceni au acționat săptămâna trecută atât pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și căruțași, cât și pentru combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și respectarea regimului legal de viteză.

Pentru neregulile depistate în trafic au fost aplicate 979 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora 183 au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, 109 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 32 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 23 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, iar restul de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 108 permise de conducere.

Dintre acestea, 23 de permise pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 14 permise pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 8 pentru neacordarea de prioritate vehicule, 9 pentru neacordare prioritate de trecere pietoni și 54 de permise pentru nerespectarea altor norme rutiere ce atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Totodată, au fost retrase 49 de certificate de înmatriculare pentru conducere unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

În această perioadă polițiștii rutieri au constata 8 infracțiuni la regimul rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS