0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Polițiștii de la Rutieră au aplicat 754 de sancțiuni contravenționale

Vâlcea: Polițiștii de la Rutieră au aplicat 754 de sancțiuni contravenționale

Polițiștii vâlceni au acționat atât pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și căruțași, cât și pentru combaterea neacordării priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și respectarea regimului legal de viteză.

Astfel, pentru neregulile depistate în trafic, în perioada 14-20 septembrie, au fost aplicate 754 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea 179 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 33 pentru folosirea telefonului mobil la volan. Au fost verificate peste 1000 de autovehicule.

La volan sub influența metamfetaminei

În după-amiaza zilei de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Olt.

În urma testării tânărului cu aparatul drugtest rezultatul a fost pozitiv pentru consumul de T2A MET (metamfetamina), acesta fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit un dosar penal.

Circula cu viteză în localitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat cu radarul mobil TRUCAM, pe D.N.7 pe raza localității Racovița, un autoturism înmatriculat în București, care rula cu o viteză de 91 km/h.

S-a procedat la oprirea acestuia, dar nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au plecat imediat în urmărirea acestuia, autoturismul fiind depistat pe D.C. 316, din satul Bolovanu.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 42 de ani, din București, care în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS