0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Acțiuni pentru prevenirea infectării cu COVID-19

Vâlcea: Acțiuni pentru prevenirea infectării cu COVID-19

Polițiștii vâlceni au continuat, în perioada 2 – 4 octombrie, activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centrele comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Vâlcea.

Au fost verificate peste 400 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse .

De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate 435 de mijloace de transport.

Au fost legitimate și verificate peste 1.500 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale cuantumul lor fiind de 13.750 de lei.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, în valoarea de 2.000 de lei.

Cetăţenii trebuie:

  • să păstreze distanțarea fizică,
  • să poarte masca de protecție,
  • să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale,
  • să nu se expună la riscuri,
  • să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS