În urmă cu puțin timp polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe raza localității Păușești Otăsău.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Comunal 196 din localitate, iar în accident sunt implicate două auto. Între cele două autoturisme a avut loc un impact frontal, în împrejurări ce urmează a fi stabilite de către polițiști. De asemenea, în urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier.