0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalZilele Imnului Naţional 2021 la Râmnicu Vâlcea

Zilele Imnului Naţional 2021 la Râmnicu Vâlcea

Zilele Imnului Naţional 2021 se vor sărbători la Râmnicu Vâlcea timp de patru seri cu concerte pentru toate gusturile la Shopping City.

În mod firesc, marea sărbătoare din 29 iulie, dedicată naşterii unui cântec – actualul Imn Naţional ”Deşteaptă-te, române!”, nu se putea face în absenţa cântecelor, iar concertele reprezintă un punct important al complexului de manifestări dedicat celui mai important eveniment festiv local: patru seri de recitaluri din toate genurile şi pentru toate gusturile sunt programate pe scena amplasată în parcarea Râmnicu Vâlcea Shopping City.

Primele două zile sunt dedicate ritmurilor moderne, având ca exponenţi joi, 29 iulie, începând cu ora 19.45, pe Andreea Ştefan, Claudia Pavel (pop-dance şi R&B), Matteo şi una dintre cele mai îndrăgite voci ale României – Irina Rimes.

Vineri, 30 iulie, de la ora 19.30 – clasa de canto a prof. Robert Pâlşu de la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, trupa vâlceană Ane Mary (muzică şi dans), Maria Proteasa, Mira (interpretă de pop-dance şi concurentă la ”Vocea României”) şi Roxen (ataşată stilului deep-house, reprezentanta ţării noastre la ultima ediţie a Eurovision).

Ultimele două seri de concerte sunt dedicate muzicii populare, sâmbătă, 31 iulie, de la ora 19.00, urmând să evolueze clasa de canto a prof. Robert Pâlşu de la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, Ştefan Enăşel Romaşcanul, Ansamblul ”Doina Bărăganului” şi Claudia Ghiţulescu. Duminică, 1 august, de la ora 19.30, vor urca pe scenă Elena Ghiţulete, Olguţa Berbec cu formaţia şi Marina acompaniată de taraful propriu.

Ca la orice mare sărbătoare, nu vor lipsi focurile de artificii, programate chiar de Ziua Imnului Naţional, joi, 29 iulie, la ora 22.30, în zona Shopping City.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS