0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAjutoarele alimentare și de igienă pentru vâlcenii nevoiași, insuficiente

Ajutoarele alimentare și de igienă pentru vâlcenii nevoiași, insuficiente

Primăria Râmnicu Vâlcea are de împărţit 950 de pachete cu ajutoare alimentare şi produse de igienă la peste 6200 de potenţiali beneficiari.

Primăria Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială, demarează acţiunea de distribuire la nivelul municipiului a ajutoarelor constând în produse alimentare şi de igienă în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), ce urmează să se deruleze la sala de sport a fostului Liceu ”Oltchim” din bd. Nicolae Bălcescu nr. 26.

Categoriile de persoane care beneficiază de acest sprijin sunt:

1. familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

2. familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

3. persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii) şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Puține ajutoare, număr mare de solicitări

Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea i-au fost alocate de la Guvern doar 950 de pachete, deşi numai în categoria persoanelor cu handicap grav şi accentuat figurează, în evidenţele locale, peste 6.000 de persoane! Pentru comparaţie, la nivelul anului 2016, în Râmnicu Vâlcea beneficiau de ajutoare POAD peste 10.000 de persoane.

Pentru primele două categorii – care însumează 208 persoane – distribuirea se va face în zilele de 9 şi 10 august, în intervalul orar 8.30 – 16.00, pe baza actului de identitate.

Pentru cea de-a treia categorie de persoane – căreia îi revine restul de 742 de pachete – ajutoarele se acordă începând cu data de 11 august 2021, între orele 08.30 – 16.00 (de luni până joi) şi 8.30 – 13.00 (vinerea), numai în urma înscrierii pe o listă de suplimentare şi în limita stocurilor disponibile!

Înscriere

Înscrierea în listele suplimentare şi programarea pentru ridicarea produselor se vor face începând cu data de 5 august 2021, fie telefonic (la numerele 0799.807.237, 0787.371.735, 0774.433.126, 0787.465.928), fie la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din strada General Magheru nr. 25 (clădirea Socom). Documentele necesare înscrierii sunt actul de identitate (original şi fotocopie), certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în fotocopie) sau ancheta socială (în cazul persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă), ce vor fi prezentate la înscrierea prin prezenţă fizică la sediul D.A.S. sau, în cazul înscrierii prin telefon, la momentul ridicării produselor.

Ce conțin pachetele

Pachetele cu produse alimentare conţin:

  • făină de grâu (5 kg),
  • mălai (4 kg),
  • paste făinoase (2 pungi a câte 400 g),
  • ulei (4 l), zahăr (2 kg),
  • orez (4 kg),
  • conserve carne de vită (5 cutii a câte 300 g),
  • conserve carne de porc (3 cutii a câte 300 g),
  • conserve pateu de ficat de porc (5 cutii a câte 200 g),
  • compot de fructe (2 borcane a câte 720 ml),
  • gem de fructe (un borcan de 360 g) și gem de fructe dietetic (un borcan de 360 g). 

Pachetele cu produse de igienă conţin:

  • periuţe de dinţi (5 buc.),
  • pastă de dinţi (300 ml),
  • săpun lichid (500 ml),
  • şampon pentru copii (800 ml),
  • şampon pentru adulţi (500 ml),
  • detergent granule pentru rufe colorate (900 g),
  • detergent granule pentru rufe albe (1,8 kg).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS