Primarul Mircia Gutău a inaugurat luni, 4 octombrie, noile spaţii de la Stadionul Municipal în care urmează să-şi desfăşoare activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea.
La eveniment au luat parte Prefectul Sebastian Fârtat – în a cărui coordonare funcţionează SPCRPCÎV, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, precum şi cms.-şef Florin Cătană, directorul Direcţiei Naţionale Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, şi cms.-şef Ion Ridiche, şeful structurii locale.
Începând din săptămâna ce urmează, vâlcenii vor avea la dispoziţie spaţii elegante, moderne, cu dotări dintre cele mai actuale şi, în contextul pandemic actual, în care se vor putea asigura măsurile necesare protecţiei individuale. Mai mult decât atât, în perioada ce urmează, structura de ştanţare a numerelor de înmatriculare va fi şi ea relocată în birourile rămase libere după mutarea în ”casă nouă” a SPCRPCÎV, ceea ce, împreună cu existenţa în aceeaşi locaţie a biroului de încasare din cadrul Direcţiei Economico-Financiare a Primăriei municipiului, va face ca persoanele ce vor să-şi înmatriculeze autovehiculele să poată face această operaţiune într-un singur loc, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze prin oraş. Râmnicu Vâlcea se poate mândri cu cea mai modernă structură din ţară de eliberare permise de conducere şi înmatriculări auto.
Lucrările au constat în amenajări interioare:
- reparaţii la instalaţia electrică,
- montare de sisteme de avertizare incendiu, de supraveghere video şi de climatizare,
- instalaţii de control al accesului, de voce, date şi tv,
- montare de instalaţii sanitare şi termice,
- recompartimentarea spaţiilor interioare,
- montare de pardoseli din gresie şi parchet, de uşi şi ferestre şi zugrăveli.
S-a lucrat și la amenajările exterioare:
- reparaţii la faţada clădirii,
- pereţi şi învelitoare,
- spaţiul aferent prin aşternere de straturi de balast,
- montare pavele şi borduri din beton,
- montare de bănci etc..