Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în municipiul Râmnicu Vâlcea pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea și deținerea articolelor pirotehnice.
Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Vâlcea, la data de 13 decembrie, polițiștii au acționat în municipiu, pentru identificarea agenților economici care nu respectă legislația în vigoare privind deținerea, comercializarea și transportarea de articole prirotehnice.
Astfel, au fost găsite mai multe petarde și artificii neconforme și neetichetate corespunzător, din categoriile F1 și P1.
Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de 8.000 de lei și au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 2.490 de bucăți de articole pirotehnice.