Peste 260 de kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare, în județul Vâlcea.
Potrivit primelor infrmații oferite de reprezentanții IPJ Vâlcea, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Vâlcea, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au efectuat 3 percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.
Astăzi, 30 decembrie, polițiștii au descins la domiciliile a 3 bărbați din orașul Băbeni, județul Vâlcea, bănuiți că ar fi deținut și oferit spre comercializare, fără a avea acest drept, în cursul lunii decembrie 2021, petarde și artificii, diverse categorii.
Potrivit sursei citate, pe parcursul activităților, au fost identificate și ridicate, 3.100 de articole pirotehnice (clasele F1 și F2), cu greutatea de 260 de kg, în valoare de 15.200 lei.
Cercetările sunt continuate de polițiști și procurori în cadrul dosarului penal.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au acționat în județul Vâlcea pentru depistarea persoanelor care comercializează fără drept articole pirotehnice.
Astfel, în orașul Călimănești a fost depistat un bărbat care oferea fără drept spre vânzare, petarde și artificii, diverse categorii.
A fost dispusă confiscarea a 5 kg de articole pirotehnice, pe numele bărbatului fiind deschis un dosar penal.