0.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRâmnicu Vâlcea: Nou punct de de încasare a impozitelor şi taxelor locale

Râmnicu Vâlcea: Nou punct de de încasare a impozitelor şi taxelor locale

Primăria Râmnicu Vâlcea vine în sprijinul contribuabililor şi deschide la Complexul Nord un nou punct de de încasare a impozitelor şi taxelor locale.

Din dorinţa de a elimina aglomeraţiile la centrele de încasare a impozitelor şi taxelor locale, dar şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din cartierul Nord, Primăria Râmnicu Vâlcea deschide miercuri, 26 ianuarie, o nouă casierie amplasată în rotonda comercială din zona Complexului Nord.

Noul centru de încasare, care va funcţiona de luni până joi între orele 8.00 – 15.15, iar vinerea între orele 08.00 – 12.45, va fi deschis până în 31 martie, dată până la care este valabilă bonificaţia de 10% acordată persoanelor fizice şi juridice care plătesc integral sumele datorate bugetului local pe anul în curs.

Casieria de la Complexul Nord se alătură celorlalte puncte unde pot fi plătite impozitele şi taxele locale, și anume:

  • sediul Direcţiei Economico-Financiare din bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24 (Arenele ”Traian”),
  • sediul Primăriei municipiului din strada General Magheru nr. 25 (clădirea ”Socom”),
  • sediul Direcţiei de Dezvoltare Locală din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 15 (”Casa Căsătoriilor”),
  • noile spaţii de la Stadionul Municipal din splaiul Independenţei,
  • în cartierul Ostroveni, pe strada I.C. Brătianu (lângă Clubul Pensionarilor).
  • Celor care doresc să plătească on-line le stau la dispoziţie secţiunea ”Servicii electronice” de pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea la adresa www.primariavl.ro, site-ul Direcţiei Economico-Financiare locale www.taxermvl.ro sau portalul ghiseul.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS