Terenurile fostului camping Ostroveni revin Primăriei Râmnicu Vâlcea, după mai bine de două decenii de procese.
Succes de amploare al Primăriei Râmnicului prin Decizia definitivă a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul 2588/90/2016. Municipiul câştigă peste trei hectare şi jumătate de teren ocupat de fostul camping (acum degradat şi abandonat) de pe malul lacului din Ostroveni, în imediata vecinătate a Ştrandului Ostroveni.
Sentinţa din 7 aprilie 2022 pune capăt unui demers juridic cu o vechime de peste două decenii şi obligă SC Batroscom SA (anterior Alutus SA – moştenitoarea fostelor active turistice ale OJT Vâlcea), prin lichidator judiciar, ”să lase în deplină proprietate şi posesie” Municipiului terenul în suprafaţă de 35.711,88 mp (alcătuit din ”Zona de Agrement Ostroveni-Sălcioara”, ”Parc Sălcioara”, ”Zona de Agrement Insula Pescarilor” şi drumul de acces), dispunând totodată şi modificarea în acest sens a cărţii funciare.
Terenurile – care erau deja inventariate în domeniul public al Municipiului în baza a două Hotărâri de Guvern – vor fi reabilitate şi redate râmnicenilor sub forma unei zone mixte de agrement ce va completa facilităţile de acest fel existente în sudul Râmnicului (Ştrandul Ostroveni şi zona de picnic de pe malul lacului). Primarul Mircia Gutău mulţumeşte public consilierului juridic Alina Rusănescu care, împreună cu colegii din departamentele Juridic şi Cadastru ale Primăriei Râmnicului, a reuşit să câştige această speţă în favoarea comunităţii locale.