0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalAngajatorii obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Angajatorii obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că au obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.
Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea şi transmiterea Anexei 1A din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

De asemenea, angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii. În acest sens, angajatorii completează şi transmit Anexa 1B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

Sancțiuni pentru angajatori

Locuri de muncă vacante sunt, potrivit actului normativ mai sus menționat, locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou create.

Angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi.

Nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr 76/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei. De asemenea, nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Mai multe informaţii despre prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare, se pot obține de pe site-ul www.anofm.ro/ Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS