Un autoturism, aflat în trafic, a luat foc, în această dimineață, pe DN 64, în localitatea vâlceană Gușoieni.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea, care s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă. Din fericire nu a fost nimeni rănit. Până la stingerea flăcărilor. Au ars elementele combustibile din zona compartimentului motor și a habitaclului.

Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică a mașinii.