5.9 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalActivități preventive la Școala Gimnazială “Ion Gheoghe Duca” Râmnicu Vâlcea

Activități preventive la Școala Gimnazială “Ion Gheoghe Duca” Râmnicu Vâlcea

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat ieri, între orele 10.00-12.00, activități preventive la Școala Gimnazială “Ion Gheoghe Duca” din municipiul Râmnicu Vâlcea, în cadrul programului „Școala Siguranța Tedi”.

Cei mici au fost încântați și atenți la informațiile primite privind prevenirea, recunoașterea și gestionarea bullyingului și relațiile cu colegii.

Programul „Școala Siguranței Tedi” are drept scop asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.

Parteneriatul cu Ministerul Educației şi cu Poliţia Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității asigură adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.

Programul oferă prilejul, nu doar de a-i învăța pe cei mici cum să fie în siguranță acasă, pe stradă sau în mediul online, dar și de a afla care sunt temerile lor. Întrebările de la curs ne-au aratat cât de important este să petrecem timp cu cei mici, să-i ascultăm și împreună să găsim soluții la problemele lor.

Totodată, pe lângă competențele formate, dezvoltate și exersate în cadrul disciplinelor de studiu din planurile cadru, elevii învață și din parteneriatele instituționale, ce răspund nevoilor și cerințelor actuale ale societății.

Activităţi educative

De asemenea, programul «Școala siguranței Tedi» vine în sprijinul elevilor, părinților și învățătorilor cu o serie de activități educative privind siguranța copiilor (acasă, la școală, pe stradă, în vacanțe, în mediul online). La această vârstă copiii percep pericolele într-un mod mai puțin conștient, prin urmare toate experiențele de învățare oferite de acest program îi ajută pe elevi să-și dezvolte abilități de viață solide și relevante cu privire la siguranța lor și a celor din jur.

În cadrul acestor activități au fost distribuite materiale educative gratuite (cărțile de colorat, broșurile, pliantele informative), dar au fost oferite și resurse de site-ul scoalatedi.ro (filmulețele educative și jocurile), care sunt foarte utile pentru elevi.

Acțiunile de acest fel vor fi desfășurate și în perioada următoare, în toate unitătțile de învățământ din județul Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS