Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că, astăzi, vor fi restricții de trafic pe mai multe artere din județul Vâlcea. În funcție de condițiile meteorologice, se aplică următoarele restricții de circulație în județul Vâlcea:
– DN 7, pe tronsonul kilometric 211+290 de metri – 213+714 metri, în zona localității Brezoi. Se lucrează la execuție foraje geotehnice, până la ora 16.00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din bandă, dirijată de piloți de trafic.
– DN 7A, pe tronsonul kilometric 40 – 50, în afara localității Voineasa. Se lucrează la tăierea arborilor, până la ora 16.00. Circulația rutieră se închide/deschide în reprize de maximum 20 minute, dirijată de piloți de circulație.
– DN67, pe tronsonul kilometric 136 – 157, în zona localităților Milostea și Tomșani. Se lucrează la reabilitarea infrastructurii, până la ora 16.00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din bandă, dirijată de piloți de circulație.
– DN67, pe tronsonul kilometric 150 – 167+500, în zona localităților Horezu și Pietrari. Se lucrează la cositul vegetației, între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din bandă, în zona utilajului de cosit.
Se recomandă:
– reducerea vitezei în zona lucrărilor,
– evitarea manevrelor periculoase,
– respectarea indicațiilor piloților de trafic sau a semnalizării rutiere!