5.3 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimul juriu al cetățenilor din Râmnicu Vâlcea

Primul juriu al cetățenilor din Râmnicu Vâlcea

Primăria și societatea civilă vor organiza primul juriu al cetățenilor din Râmnicu Vâlcea. Cei 20 de jurați vor fi aleși printr-o loterie civică la care vor participa 2000 de locuitori ai municipiului.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Fundația Comunitară Vâlcea și Asociația H.appy Cities, a demarat zilele acestea ultima etapă a proiectului ”Parteneriat pentru politica de coeziune” implementat la nivel local de Municipiul Râmnicu Vâlcea cu sprijinul experților din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Ieri, reprezentanții Poștei Române au început livrarea primelor scrisori din cele 2.000 care vor fi distribuite la tot atâtea adrese din Râmnicu Vâlcea, selectate conform prevederilor Regulamentului organizării primei loterii civice aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea nr. 349/2023. Scrisorile reprezintă invitația pe care primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea o adresează locuitorilor orașului de a participa la loteria civică . În eventualitatea în care vor fi selectați, vor face parte din primul juriu al cetățenilor din Râmnicu Vâlcea.

Aceasta este o modalitate inovatoare de consultare publică prin care 20 de cetățeni, selectați în mod aleatoriu, vor învăța, vor delibera și vor sugera recomandări referitoare la dezvoltarea transportului public la nivel local.

Totodată, este primul proiect în care Municipiul Râmnicu Vâlcea are ca partener societatea civilă și primul în care cetățenii se vor implica direct în rezolvarea unei probleme punctuale de mobilitate urbană.

Citește și: Săptămâna de lucru de patru zile, un succes în Marea Britanie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS