Miercuri seara, se dă meci în centrul Râmnicului: România întâlnește Slovacia într-o confruntare de totul sau nimic!
Primăria Municipiului oferă râmnicenilor șansa să încurajeze împreună tricolorii în meciul cu cea mai mare miză de până acum de la Euro 2024. Miercuri, de la ora 19.00, partida României cu Slovacia, de care depinde calificarea Naționalei noastre în optimile campionatului din Germania, va putea fi văzută gratuit pe ecranul montat în Scuarul Mircea cel Bătrân. Este o confruntare din categoria „Acum, ori niciodată!”.
Râmnicenii sunt așteptați în număr cât mai mare în centrul orașului pentru a susține Generația de Suflet a fotbalului românesc într-unul dintre cele mai importante meciuri ai ultimilor ani.
Citește și: Cod galben de disconfort termic ridicat în jumătatea sudică a Olteniei