0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRâmnicu Vâlcea: Avarie la o conductă de gaze. 20 de persoane, evacuate

Râmnicu Vâlcea: Avarie la o conductă de gaze. 20 de persoane, evacuate

La o conductă de alimentare cu gaz din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a produs miercuri o avarie . S-au produs scurgeri importante de gaz natural. Având în vedere situaţia, autorităţile au decis evacuarea a 20 de persoane, izolarea zonei şi au transmis mesaj RO-ALERT către populaţie.

Avaria s-a produs miercuri, la o conductă de alimentare gaze, în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe strada Rapsodiei. 

„La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială CBRN. Forţele ISU ajunse la faţa locului au constatat că sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată. A fost anunţat de urgenţă Distrigaz. Echipajele operative au balizat zona şi au realizat un perimetru de siguranţă, după care s-au luat toate măsurile necesare pentru protecţia populaţiei din zona respectivă”, informează ISU Vâlcea.

A fost emis mesaj RO-ALERT pentru informare

La ora 11:22 a fost emis mesaj RO-ALERT pentru informare şi protejarea populaţiei din zona evenimentului. De asemenea, pentru a fi în afara oricărui pericol, pompierii militari au evacuat 20 de persoane aflate în zona evenimentului.

La ora transmiterii acestei ştiri, alimentarea prin conducta avariată a fost oprită şi nu mai există scurgeri de gaze.

Pompierii militari asigură măsuri de protecţie a populaţiei din zonă, precum şi de prevenire şi stingere a incendiilor la locul intervenţiei echipelor de specialitate ale furnizorului de gaz natural, până la remedierea totală a situaţiei.

Citeşte şi: Compania de Drumuri ia în calcul să închidă Valea Oltului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS