19.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 septembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAccident cu o victimă în Râmnicu Vâlcea

Accident cu o victimă în Râmnicu Vâlcea

Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat, pe 27 august, în jurul orei 13.00, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Mărășești din municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier.

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Vâlcea care au constatat că cele sesizate se confirmă.

„Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că, o femeie, de 63 de ani, din municipiul Pitești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea“, conform IPJ Vâlcea.

În urma coliziunii, bărbatul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Citeşte şi: Bărbat reținut de polițiști pentru că a condus fără permis şi cu numere de înmatriculare false

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS