0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: O femeie, bănuită că a provocat incendiul de vegetație de la Racovița

Vâlcea: O femeie, bănuită că a provocat incendiul de vegetație de la Racovița

Poliţiştii vâlceni cercetează, în cadrul unui dosar penal, o femeie de 61 de ani din Racoviţa, bănuită că ar fi provocat incendiul de vegetaţie din localitate, au informat, marţi seara, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat o femeie de 61 de ani, din localitatea Racoviţa, aceasta fiind bănuită de producerea incendiului. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere din culpă”, pentru a fi stabilite toate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incendiul. În funcţie de evoluţia anchetei, vor fi dispuse şi măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Incendiul de vegetaţie din comuna Racoviţa a fost anunţat luni după-amiaza

Incendiul de vegetaţie din comuna Racoviţa a fost anunţat luni după-amiaza, iniţial pe o suprafaţă mică de vegetaţie uscată din apropierea unor gospodării, dar din cauza vântului puternic flăcările s-au propagat cu rapiditate în pădurea mixtă de foioase şi răşinoase de pe versant.

Flăcările s-au extins de la 10 hectare, luni seara

Flăcările s-au extins de la 10 hectare, luni seara, la circa 40 de hectare pe timpul nopţii. În mare parte este vorba de teren forestier, într-o pădure mixtă de foioase şi răşinoase aflată în zona muntoasă, la o cotă de peste 600 metri, zona fiind greu accesibilă.

În prezent, suprafaţa afectată depăşeşte 60 de hectare

În prezent, suprafaţa afectată depăşeşte 60 de hectare, în cursul zilei de marţi în zonă acţionând, pe lângă 124 de pompieri, pădurari şi voluntari mobilizaţi la sol, un elicopter IGSU şi două aeronave Spartan de la Ministerul Apărării Naţionale, care au lansat din aer cantităţi mari de apă peste focare şi au reuşit să înlăture pericolul ca focul să ajungă la locuinţele din vecinătate.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au anunţat că operaţiunile de stingere a incendiului vor fi reluate miercuri dimineaţa, peste noapte zona urmând să fie supravegheată de un echipaj de pompieri de la Staţia Brezoi.

Citeşte şi: Opt salvamontiști, specializați în salvarea cu elicopterul 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS