Polițiștii din cadrul Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au desfășurat o acțiune de verificare a legalității deținerii unor categorii de arme.
Au fost efectuate verificări la adresele de domiciliu a 5 deținători de arme din localitatea Nicolae Bălcescu. S-a stabilit că unul dintre aceștia nu a respectat condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor. Vâlceanul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 5.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 29 de ani care deținea în mod ilegal o armă letală de vânătoare. Aceasta a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Citește și: Vâlcea: Tânăr depistat cu substanțe suspecte în Călimănești