Ca sa-si stinga dorul de cei dragi si de bucataria italiana, iubitorii de preparate „a la Italia“, pot intotdeauna apela la restaurantul „La Dolce Vita“.
Tortelinni, fetucinni, lasagna, insalata si, bineinteles, spaghetti si pizza… meniul restaurantului „La Dolce Vita“ este plin de astfel de denumiri, dat fiind specificul italian al restaurantului. De la supe, aperitive si cele mai nebanuite feluri de mâncare cu specific „peninsular“ (de genul crutoanelor de pâine cu usturoi si ulei de masline), restaurantul este o adevarata oaza pentru italienii din Craiova.
Asadar, in orice moment al zilei este imposibil ca macar la una din mesele din restaurant sa nu se afle vreun italian sau macar un român care, dupa ce a fost plecat in Italia (la munca sau in vacanta), a ramas cu nostalgia voiajului si doreste sa retraiasca, macar prin bucatarie, momentele petrecute in „Cizma“.
M-am gândit mult ce anume m-a facut sa-mi amintesc, cât timp am zabovit in restaurantul craiovean, de filmele cu mafioti italieni pe care le-am vazut in copilarie. Nu este vorba despre mobilierul din fier forjat care, trebuie sa recunosc, are un farmec aparte, nici de bogatia de preparate italiene din meniu, nici de fototapetul cu celebra „Fontana di Trevi“ din Roma de pe unul dintre pereti, ci, surprinzator, de halatul si sortul alb pe care fiecare dintre ospatari le poarta.
Dat fiind ca intentia a fost aceea de a consuma ceva cu adevarat italian, l-am lasat pe ospatarul atent care m-a servit sa aleaga in locul meu. Mi-a recomandat un fel de spaghete, „amatriciana“, preparate cu sos picant de rosii, costita afumata si ceapa. Mare amatoare de spaghete, trebuie sa recunosc ca astfel de paste nu mai mâncasem vreodata. M-au surprins, in mod placut, bucatile dulci de rosii putin prajite din farfurie, si cele de ardei iute care iti fac gura sa ia foc. Obisnuita cu mai mult parmezan deasupra pastelor (acesta este unul dintre dezavantajele mâncatului la restaurant: nu poti controla cantitatea de ingrediente), am ramas putin dezamagita de lipsa acestuia intr-o cantitate mai mare in farfuria mea. Dar, una peste alta, am mâncat cu pofta ceea ce mi s-a pus in fata. Si desertul ales tot de ospatar m-a multumit: copa blu, adica un amestec de inghetata de vanilie cu frisca si curacao blu. Dulceata desertului mi-a luat de pe buze iuteala sosului de la spaghetele de dinainte.
In ceea ce priveste preturile, am ramas surprinsa din doua puncte de vedere: la anumite produse (de exemplu salate), preturile sunt destul de mari, având in vedere ca nu poti sa manânci doar o salata, in schimb supele, pastele si diversele tipuri de pizza au preturi oarecum accesibile (mai ales daca esti obisnuit sa scoti ceva bani din buzunar când manânci in oras). Dar, având in vedere ca „La Dolce Vita“ este un local „de centru“, nu poti decât sa concluzionezi ca „obrazul subtire cu cheltuiala se tine“.
Am remarcat si grija patronului pentru renumele firmei sale, având pregatite servetele si naproane din hârtie cu numele restaurantului.
Ceea ce m-a dezamagit insa a fost toaleta. Un miros greu te intâmpina cum inchizi prima usa a acesteia, pentru ca cea de-a doua, s-a incapatânat sa ramâna deschisa. Insa, am remarcat ca intentie de a pastra curatenia exista: apa, sapun lichid si hârtie igienica la discretie. Dar mirosul persista.
Legenda alitatea preparatelor
**** te lingi pe degete
*** gustoasa
** nu am murit mâncând-o
* daca esti mort de foame
Comportamentul personalului
**** omniprezent
*** aproape „indiscret“
** indiferent
* „absent“
Atmosfera
**** ca-ntre prieteni
*** de bun gust
** relaxanta
* obositoare
Preturi
**** pentru VIP-uri
*** in ziua de salariu
** acceptabil
* pentru orice buzunar
Curatenie
**** „farmacie“
*** curat
** satisfacator
* mai bine abtine-te
