6.4 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAthina Roussel Onassis s-a casatorit cu un cavaler brazilian

Athina Roussel Onassis s-a casatorit cu un cavaler brazilian

Athina Roussel Onassis, de 20 de ani, nepoata si ultima descendenta a armatorului grec Aristotel Onassis, s-a casatorit, sâmbata, cu cavalerul brazilian Alvaro Affonso „Doda“ de Miranda Neto, intr-un castel din Sao Paolo, informeaza site-ul Yahoo!News.


Organizatorii nuntii au refuzat sa divulge detalii de la ceremonie. Mario de Oliveira, un angajat al proprietatii unde s-a derulat ceremonia, a confirmat doar ca cei doi sunt de acum inainte soti. Aproximativ 400 de agenti de securitate au fost mobilizati pentru a-i proteja pe miri si pe invitati de paparazzi.


Receptia s-a derulat la sediul Fundatiei „Maria Luisa si Oscar Americano“ un castel care nu a fost inchiriat, ci pus la dispozitie in schimbul unei donatii: Athina si Doda au oferit 100.000 de dolari. Castelul se intinde pe o suprafata de 2.300 de metri patrati, intr-un parc somptuos, si a fost renovat pentru aceasta ocazie.


Nunta ferita de ochii presei


Invitatii au fost echipati cu cartele magnetice, au fost controlati cu detectoare de metale si si-au lasat masinile, telefoanele mobile si aparatele de fotografiat la distanta de locul petrecerii. 20 de masini marca Audi, inchiriate cu acest prilej, i-a dus pe invitati pâna la castel. Mirii au mers intr-un luxos Audi A6. In loc de cadouri, Doda si Athina le-au cerut invitatilor sa faca donatii in favoarea acsiunilor de caritate.


Pentru a-si schimba look-ul, mireasa s-a mai tuns putin, s-a vopsit blonda si chiar a mers la câteva sedinte de solar. Ea a purtat o rochie creata de Valentino, comandata de tatal sau, Thierry Roussel.


Peste 1.000 de sticle de sampanie Veuve Clicquot urma sa fie servite invitatilor, a povestit tatal mirelui, Ricardo Miranda, pentru revista IstoE Dinheiro.


Fiul unui industrias bogat din Sao Paulo, Doda, de 32 de ani, este campion renumit la echitatie. El este tatal unei fetite de sase ani, nascuta dintr-o relatie precedenta. Aceasta este insa prima sa casatorie, pentru ca nu a fost niciodata casatorit cu mama lui Viviane, manechinul brazilian Sibele Dorsa.


Cuplul are o pasiune pentru echitatie


Athina si-a intâlnit sufletul pereche in Belgia, când lua cursuri de la un profesor brazilian. Doda a câstigat o medalie de bronz la proba de saritura peste obstacole pe echipe, la Jocurile Olimpice de la Sydney.


Mostenitoarea averii familiei Onassis, care a crescut in Elvetia, este fiica industriasului francez Thierry Roussel si a Christinei Onassis. Averea sa, mostenita de la bunicul sau, este estimata la 2,7 miliarde de dolari.


Aristotel Onassis a decedat in 1975, la doi ani dupa un accident de avion in care a murit fiul sau, Alexandre. Mama miresei a murit in urma unei crize cardiace, in 1988, in Argentina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS