5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSport pe cont propriu pentru femeile ocupate

Sport pe cont propriu pentru femeile ocupate

Cozile la aparate, timpul pierdut in cautarea unei parcari, plus rucsacul greu cu echipament, papucii si halatul pentru dus, ca sa nu mai vorbim de burete si sampon sau trusa de machiaj pentru femei, toate pot deveni de domeniul trecutului prin simpla transformare a casei intr-o sala de fitness.


Printre doamnele si domnii preocupati de propria silueta este mai nou la moda asa-numitul „selfitness“, altfel spus „sport pe cont propriu“, un fenomen care peste Ocean este deja la ordinea zilei. In epoca intimitatii si a distractiei la domiciliu, si sportul devine ceva privat, ce poate fi practicat in casa. Avantajele sunt multe. In primul rând, timpul avut la dispozitie, care este din ce in ce mai putin, plus comoditatea propriei locuinte care ne permite sa facem genoflexiuni si exercitii intr-o veche pijama ponosita sau intr-un tricou larg si decolorat. In plus, nu trebuie sa uitam banii economisiti. Pentru o sala de fitness improvizata intr-un colt al casei ne sunt suficienti aproximativ 50 euro, pentru a ne cumpara un ministep pentru tonificarea pulpelor, un kit cu elastice pentru stretching si o pereche de glezniere. Bineinteles ca nu trebuie sa lasam deoparte vechile sticle de apa, cel putin pe cele de un litru si jumatate, utile pentru antrenarea bicepsilor, si coada maturii, perfecta pentru efectuarea de exercitii pentru abdomen. Apoi, exista bineinteles manualele, internetul si dvd-urile cu ultimele sfaturi, care ne pot ghida pas cu pas, ajutându-ne sa evitam greselile.


Exercitii simple – in propria locuinta


Cei care sunt la inceput de drum in ceea ce priveste activitatea fizica isi pot incepe exercitiile cu „echipamente“ mai simple. Cu ajutorul unui simplu covoras, pot delimita un spatiu dedicat doar activitatii fizice, ajutati de greutati si elastice.


Mai nou, in comert exista si mingi mari si robuste, pe care va puteti aseza si sprijini pentru a face stretching si pentru a exersa echilibrul, precum si corzi de sarit, totul in valoare de 50 de euro. Pentru cei care doresc sa isi lucreze muschii, exista bancile de body building, cu greutatile si dispozitivele din dotare. Daca in schimb, doriti sa va dedicati cardiofitness-ului, gama de oferte este larga. In functie de spatiul si bugetul pe care le aveti la dispozitie, aparatele pentru acasa sunt diverse: de la bicicleta si stepper, si pâna la banda rulanta.


Munca in gospodarie – alt fel de fitness


Cei care nu isi permit sa faca fitness la sala si nici la domciliu au la dispozitie asa-numitul Domestic fitness, altfel spus, ei se pot mentine in forma transformând treburile casnice in exercitii fizice, care pot ajuta la tonificarea muschilor si la arderea de calorii. Este suficient sa folositi „echipamentul de lucru“ intr-un mod eficient. Astfel, coada de matura, pamatuful si aspiratorul trebuie sa fie suficent de lungi pentru a nu o sili pe gospodina sa se aplece. Suprafetele mici si instalatiile sanitare se curata mai bine stând in genunchi. In momentul când stergeti praful, evitati „acrobatiile“, mai ales când trebuie sa ajungeti in locurile cele mai inalte, spatele intinzându-se intr-un mod nenatural. Puteti folosi de un pamatuf, intinzând bratul, insa tinând bustul drept. Atunci când calcati, evitati sa va incordati muschii bratului, ai spatelui si ai gâtului. Nu trebuie sa apasati cu putere, miscarile trebuind sa fie armonioase. La spalatul vaselor, articulatiile degetelor si incheieturile sunt cele mai solicitate. Folositi intotdeauna manusi de cauciuc, protejându-va mâinile de umiditate si de detergenti. Atunci când gatiti, este important sa folositi o masa de lucru adecvata inaltimii dumneavoastra. Coloana vertebrala trebuie sa fie suficient de dreapta, in acest fel putând fi evitate „erorile“ de pozitie si enervantele dureri care s-ar putea manifesta. De mentionat ca pentru o femeie de 55 de kg, care trebaluieste prin gospodarie, consumul caloric este de 126 kcal/h si se dubleaza daca activitatile casnice sunt dublate de exercitii fizice.


Exercitiu de relaxare


Strângeti usor pumnul drept astfel incât sa simtiti un nivel minim de tensiune. Ridicati-l incet spre piept, apoi relaxati bratul, pe lânga corp. Continuati sa respirati si sa va gânditi la ceva placut.


Strângeti numai pâna când simtiti ca pumnii se tensioneaza. Imediat ce ati ajuns in acest punct, constientizati tensiunea care se indeparteaza din fiecare brat. Fiti sigur ca lucrati numai cu acei muschi pe care ii incordati voit, restul corpului fiind relaxat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS