Artistul Stefan Popa Popa’s, a implinit frumoasa vârsta de 50 de ani.
– Domnule Stefan Popa Popa’s, unde se situeaza in prezent caricatura româneasca?
– Nu exista salon international la care românii sa nu ia un premiu. Deci, caricatura româneasca se situeaza undeva in frunte. Daca mai tinem cont si de faptul ca noi conducem o asociatie a caricaturistilor profesionisti in lume, ca un român este caricaturistul oficial al Campionatelor Mondiale de sah, de fotbal, al unor evenimente importante din lumea cinematografiei, teatrului, putem sa ne consideram printre primii in lume.
– Puteti face o comparatie intre caricatura de dinainte de 1989 si cea de dupa Revolutie?
– Eu as imparti caricatura in trei segmente temporale: inainte de a veni comunistii, in comunism si dupa comunism. Cred ca atunci când esti frustrat de anumite drepturi sociale poti sa creezi mai bine. Mihai Stanescu spune ca acum nu mai este capabil sa scoata idei la fel de bune ca acelea din timpul comunismului. Ascunderea poantei, la care eram obligati, era intr-adevar o chestiune de inteligenta. Acum sunt mai putine caricaturi create la asemenea nivel. Dar, daca alegi filosofia si problematica filosofica, linistit poti sa mergi spre absurd, alegorie si poti sa faci lucrari foarte bune.
– Care este acum rolul caricaturii?
– Caricatura este chintesenta artelor. Primele manifestari de acest tip sunt caricaturile rupestre. Eu am sustinut o teorie de acest tip, la care am fost aplaudat in plin congres international, dar in România am fost injurat de scriitori. Daca va uitati cu atentie si la definitia caricaturii din dictionarul enciclopedic, se adevereste ce am spus eu. Caricatura a avut un rol acum zece ani, altul, acum 20 de ani si va avea altul peste citiva ani. Parerea mea este ca ea va evolua o data cu omenirea.
– Multe dintre lucrarile dumneavoastra sunt ironii, „intepaturi“ la adresa oamenilor politici…
– Eu nu stiu daca ei s-au simtit „intepati“. Prin anii ’90, am avut mari probleme pentru ca ii caricaturizam. Am fost si retinut 24 de ore, in 1993, pentru lucrarea „Omagiu conducatorului iubit“, adresata lui Ion Iliescu, cu prilejul zilei sale de nastere. Acum, când ma intâlnesc cu ei, ma intreaba daca le-am mai facut caricaturi. Si raspunsul meu este ca, intr-adevar, hârtia suporta mult, dar eu nu-mi mai pierd timpul cu ei.
– Exista vreun politician pe care il apreciati?
– Da, nu este nici un secret: Adrian Nastase, un mare iubitor de arta. La Moscova, când i-am dat caricatura presedintelui Putin, mi-a spus ca a cistigat sase minute datorita lucrarii mele. Mi-a dat cadou foarte multe portrete de sefi de state.
– Cum vedeti viitorul caricaturii românesti?
– Va fi grozav. Eu am Academia Popa’s si alte sapte scoli in lume si in tara, deci viitorul caricaturii românesti este asigurat. Deja am pusti de noua, zece si 14 ani care au luat mari premii internationale, concurând cu profesionisti.
– Mai au românii simtul umorului?
– Românii au simtul umorului. Chef de a-l spune trebuie sa ne gândim daca mai au. Daca unui român ii dai sa manânce, sa bea, sa se simta bine din punct de vedere organic, poate oricând sa faca trafic de umor. Daca il frustrezi si nu-i dai nici macar sa bea cât ar vrea el sa bea sau cât se simte el bine sa bea, nu o sa aiba chef de a transmite umorul. Fabricanti de umor exista. Ma deranjeaza umorul de proasta calitate, care apare pe toate posturile de televiziune. Umorul bun il poti numara pe degetele unei singure mâini. E bine sa cultivam umorul cult si sa fim vizualizati ca natie, iar acest limbaj grafic pe care-l intrebuintez eu este unul international, il inteleg si japonezul, si americanul, si spaniolul. Umorul românesc trebuie cultivat. Tot ce fac eu este specific poporului român.
