Nu exista o reteta pentru a arata minunat in seara dintre ani, dar sunt câteva etape pe care, daca le respectati când va pregatiti pentru petrecerea de Revelion, cu siguranta veti obtine rezultate imbucuratoare.
Pasionata de moda sau nu, orice femeie vrea sa fie frumoasa in seara de Revelion. Si pentru aceasta va trebui sa incepeti pregatirile cu cel putin câteva zile inainte de marele eveniment. Daca n-ati facut-o pâna acum, puteti incepe chiar de astazi.
Mai intâi alegeti-va hainele pe care le veti purta la petrecere. Daca dispuneti de un buget generos tineti cont, când va achizitionati un articol vestimentar, si de ce v-ar avantaja, nu il cumparati doar pentru ca ati auzit ca „modelul acesta se poarta“. Daca apelati la o tinuta din garderoba proprie este bine sa o verificati din timp, sa nu aflati ca ar avea nevoie de mici modificari cu doar o ora inainte de a ajunge la petrecere. De asemenea, ar fi bine sa tineti cont când optati pentru o anumita tinuta si de ce vor purta ceilalti (veti evita astfel sa va simtiti stânjenite).
Tenul trebuie si el pregatit, adica hidratat si revigorat pentru ca machiajul aplicat apoi sa poata „face minuni“. In afara tratamentului de ingrijire (care se realizeaza lunar), cu câteva zile inainte de petrecere, faceti-va timp sa va aplicati o masca hidratanta pe fata si apoi o crema, astfel evitati sa aveti un ten obosit tocmai de Revelion. Masca poate fi obtinuta si din diferite fructe de sezon. Atentie insa, ingrijirea se realizeaza in functie de tipul de ten pe care il aveti.
Puneti-va in valoare!
Daca ingrijirea fetei si pregatirea tinutei se realizeaza din timp, machiajul si coafura se lasa pe ultima suta de metri, cu putina vreme inainte de a merge la petrecere. Atât machiajul, cât si coafura se vor realiza in functie de tinuta pe care o veti purta.
„Cu cât rochia este mai decoltata, cu atât parul va fi mai ridicat“, a recomandat Amina Ionescu, coafeza. Persoanele care au fata rotunda sau ovala pot apela la cocuri ridicate cu conditia ca fata sa fie incadrata de câteva suvite razlete. Chiar daca buclele se poarta in acest sezon, nu optati pentru aceasta varianta decât daca aveti parul lung.
Pentru ca petrecerea de Revelion este un eveniment deosebit, Amina Ionescu recomanda ca parul sa nu fie lasat liber, ci aranjat lejer sau strâns. Culorile machiajului se vor alege in functie de culoarea toaletei pe care o veti purta si de nuanta ochilor. Daca va decideti sa urmati acesti pasi nu uitati ca de Revelion cel mai important lucru este sa va simtiti bine, sa intrati cu zâmbetul pe buze in noul an. „O tinuta, un machiaj si o coafura inspirat alese trebuie sa va puna in evidenta si sa va permita sa va simtiti bine, nu incomod, in noaptea dintre ani“, a precizat Amina Ionescu.