0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinParis - capitala bistrourilor

Paris – capitala bistrourilor

In Paris rasar parca peste noapte zeci de localuri unde amatorii de gastronomie pot savura specialitati traditionale sau cele mai inovative creatii ale bucatarilor la moda. De la celebrele bistrouri si pâna la legendarele „bar-a-vins“, Parisul reprezinta o experienta unica pentru gurmanzii cu gusturi fine.


Parisul de altadata


A fost odata tejgheaua de bronz pe care celebrii „patron“ aliniau paharele pe care le uscau sau le umpleau in continuu cu Bordeaux sau bere. Au fost odata fermecatorii „garcon“ care duceau la masa acele pahare, si sotia stapânului, care vindea tigarile si avea grija de treburile casnice. Au fost odata braseriile, adevarate institutii pariziene. Din pacate toate au fost odata, pentru ca acum braseriile dispar vazând cu ochii si vechile baruri sunt cumparate de chinezi si cambodgieni, care le restaureaza si le transforma. Insa, daca braseriile dispar vazând cu ochii, bistrourile, restaurantele si celebrele bar-a-vin continua sa reziste.


Parisul gastronomic


Pentru cei care doresc sa cunoasca Parisul gastronomic, un nume este de referinta. Este vorba de Michel Rostang, un cunoscut bucatar parizian, care, de-a lungul timpului, a deschis un mic lant de restaurante „a côté“. Cel mai cunoscut este Restaurant Gastronomique, o adevarata perla de eleganta si o bucurie pentru papilele gustative (nu la fel si pentru portofel). Alaturi de el, au aparut bistrourile. Cel de pe Rue Flaubert, de exemplu, ofera un aperitiv format din usoare crochete de baccala, felul doi format din splendide legume (ardei, rosii, dovlecei) alaturi de o „delicata“ fripturica de miel si un delicios tort din ciocolata si scortisoara.


De altfel, talentul bucatarului nu se pune in discutie. Rostang a fost unul dintre inventatorii „tigarii in mâncare“. In urma cu câtiva ani, el a propus „mousse pe baza de Cognac cu tigari Havana farâmitate“. Si nici când vine vorba de calitatea bistrourilor din Paris, nu exista nici un fel de dubii. Sunt populare, bucataria este delicioasa, serviciile sunt impecabile, insa, in acelasi timp, sunt trendy, decoratiunile sunt inovative, la fel ca si propunerile gastronomice. Ele sunt pe placul turistilor, insa mai ales al parizienilor.


Bistrourile – o afacere pariziana


In cartierul Marais dam peste Le Petit Célestin, un bistro de cartier, administrat de simpatica madame Castel, la orele prânzului, si de sotul ei, la cina. In mica sala, unde tejgheaua de la bar este realizata din lemn si zinc, peretii sunt acoperiti cu tablouri si fotografii vechi, iar pe fundal, muzica jazz acompaniaza de minune portiile de „foie gras“, legumele umplute, stridiile provenite din Normandia. Meniul este in pas cu sezonul, iar când vremea o permite, mesele sunt mutate afara. Una dintre cele mai recente aparitii in lumea bistrourilor este Au C’Amelot. Amplasat intr-un loc strategic, intre Place des Vosges si Place de la Bastille, acesta este un bistro „tânar“, la fel ca si proprietarul sau, care are obiceiul sa scrie in fiecare zi meniul pe o tablita. Meniul este mereu altul si propune specialitati traditionale, refacute cu multa creativitate. Printre acestea, amintim de supa din fasole alba, morun in ulei de masline si cu ierburi aromate sau prajitura de ciocolata Guanaja.


Bar-a-vin – cramele pariziene


Cunoscutele bar-a-vin, in schimb, ar putea fi comparate cu cramele noastre, insa au in plus ceva tipic francez. Cele mai cunoscute crame sunt cele din lantul Écluse, care are in componenta sase „bar-a-vin“. Toate sunt localuri foarte placute, unde se consuma delicatese in portii mici, insa cu un gust extrem de rafinat, de la tartele de somon la „clafoutis“ din smochine proaspete, toate servite cu vinuri de foarte buna calitate. Nu putem sa parasim Parisul fara a da o raita printr-unul dintre cele mai noi localuri, unde bucataria internationala este la ea acasa. Numele lui este Kai si propune specialitati japoneze, intr-un mod cu totul original. Numele delicateselor este practic de nepronuntat: tonkatsu-don, ohitashi, sakamushi, insa in meniu exista si banala friptura de porc. De fapt, tocmai acesta este secretul restaurantului: la rafinata preparare a mâncarurilor se adauga simpatia proprietarilor si atmosfera sobra, dar primitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS