Este dirijorul cu un vast repertoriu simfonic, care a condus un număr impresionant de concerte Ia pupitrul Filarmonicii „Oltenia“, dar şi în ţară, şi peste hotare. Este maestrul Teodor Costin, cavaler al Ordinului „Meritul Cultural“, distincţie primită în 2004.
Maestrul Teodor Costin s-a născut într-un sătuc aflat pe malul Prutului, între Ungheni şi Serleni, la Petreşti. Muzica i-a fost prieten de nădejde încă de pe atunci, căci bunicul său o iubea nespus, iar el, maestrul de astăzi, petrecea ore în şir în compania sa, vrăjit fiind de feeria sunetelor care ieşeau din corzile viorii. Aşa că, atunci când a părăsit leagănul copilăriei, plecând la şcoală, un singur gând îl însoţea şi câteva acorduri ale viorii bătrânului de acasă păstrate undeva în memorie. A bătut la porţile Liceului Militar Muzical din Bucureşti. Se întâmpla prin 1936. Astăzi au rămas doar amintirile acelei perioade. „Am avut profesori foarte buni din toate punctele de vedere. Erau refugiaţi de prin Basarabia, Bucovina, Ardeal. Toţi erau ocrotiţi de un singur om, cu suflet mare, George Enescu. Şi noi, elevii Liceului Militar Muzical, ne număram printre ocrotiţii lui. Ne lua întotdeauna cu el atunci când avea recitaluri pe la Sala Dalles sau la Ateneu. Am degustat din plin muzica lui. Ne-am format ascultându-l“, a povestit maestrul Teodor Costin.
Toate drumurile duc… în Cetatea Banilor
Anii liceului s-au scurs, cum era şi firesc, cu bune şi rele, cu teama că poate mâine cineva va bate la uşă şi îl va chema în armată, la război. Teodor Costin a avut însă noroc, s-a numărat printre muzicanţii militari care nu făceau parte din fanfarele militare, ce mergeau deseori pe câmpul de luptă pentru a-i binedispune pe ostaşii din tranşee. „Mulţi colegi mi-au murit în acea perioadă“, şi-a amintit cu tristeţe maestrul. A venit apoi anul 1945, când Teodor Costin intra la Conservator ca violonist. Dar asta nu i-a fost suficient. „În 1947 s-a înfiinţat clasa de dirijori avându-i ca profesori pe Constantin Silvestri şi George Georgescu. M-am înscris. Nu am renunţat însă la vioară. Le-am făcut în paralel. Ba mai mult, m-am apucat şi de pedagogie, căci după război trebuia să reuşeşti. Cu cât ştiai mai multe, cu atât era mai bine. Aşa că mi-am spus: «Le fac pe toate, trebuie să iasă ceva»“, a spus maestrul. Şi a ieşit, am spune noi. Nu orice lucru, ci un om cu o pregătire excepţională, cu o ambiţie constructivă. „După terminarea Conservatorului am fost repartizat la Filarmonica din Craiova. Primul concert l-am avut în noiembrie-decembrie, în program regăsindu-se lucrări de Mihail Andricu (Simfonia de cameră şi Poemul pentru violoncel şi orchestră – solist fiind George Iarosevici) şi Simfonia a VII-a de Beethoven. Îmi amintesc şi acum emoţiile pe care le-am avut atunci când m-am văzut în faţa orchestrei. La prima repetiţie am început cu finalul. A trebuit să-mi ascund sentimentele. M-am înfipt în ei, căci nu aveam altă şansă să-i conduc. I-am impresionat, dovadă că, după terminarea repetiţiei, directorul de atunci, Flavius Tripon, m-a chemat la el şi m-a întrebat dacă nu cumva doresc un contract permanent cu Filarmonica, deoarece colegii mei din orchestră îi povestiseră despre mine în pauză. Am acceptat cu plăcere. Şi de atunci nu am mai plecat. Am rămas aici printre olteni. Am devenit unul de-al lor“. Din acea zi şi până astăzi i-au urmat nenumărate concerte, peste 1.000, unele la pupitrul Filarmonicii „Oltenia“, altele la pupitrul filarmonicilor din ţară, dar şi din străinătate. Au fost pregătite cu toată seriozitatea şi pasiunea unui veşnic îndrăgostit de muzică. Au fost trăite la intensitate maximă, lipindu-se acolo de suflet: „E superb. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl trăieşti atunci când o frază îţi iese bine. Îţi dau practic lacrimile. Muzica aceasta te înalţă spre divinitate“, a conchis Teodor Costin.
