S-a născut într-o familie care iubea folclorul, aşa că nu i-a trebuit prea mulţi ani ca să-l „divinizeze“, cum însăşi „Ciocârlia“ muzicii populare, Maria Ciobanu, mărturisea.
Am reîntâlnit-o pe Maria Ciobanu într-un loc drag ei, Craiova, înconjurată de cei care o iubesc, publicul său şi, de altfel, cei care nu o lasă să pună punct unei cariere muzicale de mai bine de cinci decenii. „Sunt bucuroasă că lumea mă mai iubeşte şi mă mai cheamă, deşi aş vrea să mă opresc, să mă retrag. Anii trec şi îşi spun cuvântul. Pe 3 septembrie împlinesc 70 de ani. Este foarte greu să mă opresc, dar trebuie vină şi clipa aceasta. O să mai cânt până în toamnă şi gata“, a mărturisit Maria Ciobanu. O declaraţie asemănătoare cu cea de anul trecut de la aniversarea celor 69 de ani, când artista declara: „Nu am putut până acum să mă retrag, deşi am anunţat acest lucru. Dar voi încerca anul acesta să mă opresc, pentru că am împlinit 69 de ani. Oamenii mă iubesc în continuare. De fiecare dată când ies pe scenă am emoţii, nu numai când cânt alături de băiatul meu. Emoţiile nu dispar niciodată. Publicul ne face mari. Dacă nu reuşeşti să intri în inimile oamenilor şi să te iubească, sigur că nu poţi să ajungi pe cea mai înaltă culme“. Şi, totuşi, spre marea bucurie a celor care îndrăgesc muzica populară, Maria Ciobanu mai lasă un an să treacă şi încă unul, cu toate greutăţile şi neplăcerile vârstei, căci nu poate renunţa atât de uşor la ei, la dragostea lor care o hrăneşte şi îi dă puterea de a urca încă o dată pe scenă.
„Am o genă artistică foarte puternică“
Nenumărate concerte, mii de drumuri între oraşele în care trebuia să cânte şi poate tot atâtea amintiri frumoase, care vorbesc despre viaţa unui om dedicat muzicii. Parcă ar fi fost ieri când „am început să cânt. Îmi amintesc şi acum când am cântat pentru prima oară cu public. Tatăl meu avea o cârciumă acolo în sat. Într-o zi m-a luat cu el. Am început să cânt pe la mese, cred că aveam şase ani şi jumătate.
M-am şi îmbătat atunci. Îmi dădeau bacşiş, dar şi să beau. La şase ani, era să mor. Săracu’ părinte, ce spaimă a mai tras. El voia să mă facă mare artistă, dar n-a apucat să mă vadă, căci atunci când eu aveam 14 ani el a decedat. Ştiu însă că e acolo undeva şi mă susţine şi mă ocoteşte, chiar şi acum, după atâţia ani de carieră pe scena muzicii populare româneşti. Voia să mă trimită la Bucureşti, la un nepot de-al lui, un mare cântăreţ de operă şi profesor la Conservator, să mă facă mare artistă. Eu nu am avut prea multă încredere în mine niciodată şi nu m-am prezentat la concursuri, pentru că mi-era teamă că nu reuşesc şi că am să mă fac de ruşine. Nu am fost o fire prea îndrăzneaţă, poate ar fi fost mai bine să fiu mai bătăioasă. De copil am iubit folclorul şi l-am divinizat, pentru că eu am crescut cu folclorul în casă. Toţi cântau: mama mea, tatăl meu şi doi fraţi ai mei, unul cu ţambalul, altul cu vioara. Am o genă artistică foarte puternică. Cineva îmi spunea că am s-o transmit şi nepoţilor. Într-adevăr, s-a transmis talentul la copiii mei, toţi trei cântă – Leontina Ciobanu Văduva, Camelia Ciobanu Filip şi Ionuţ Dolănescu. Sunt o mamă foarte fericită, mă mândresc cu copiii mei. Cântecul şi copiii sunt lucrurile fără de care nu aş putea trăi. Muzica a fost viaţa mea, cântecul popular a fost aerul meu, hrana mea sufletească“, a mărturisit Maria Ciobanu.
A iubit şi iubeşte muzica, tot astfel cum îşi iubeşte şi fanii. Le înnobilează sufletul de fiecare dată cu „N-auzi, Ioane, câinii latră“, „Nu e bună dragostea“, „Toată lumea zice aşa“, „Uliu, la, la, ce frumoasă e dragostea“, „Lie Ciocârlie“, „Spune-mi, neică, adevărat“ şi câte şi mai câte, comori tradiţionale româneşti pe care Maria Ciobanu le dăruieşte din tot sufletul său celor care îi iubesc şi îi apreciază muzica.
