24 C
Craiova
miercuri, 16 aprilie, 2025
Știri de ultima orăMagazinMistere şi superstiţii în mileniul III

Mistere şi superstiţii în mileniul III

În ciuda faptului că ştiinţa a avansat considerabil în ultimele decenii, iar noile tehnologii au cucerit omenirea, au rămas suficiente mistere iar mulţi dintre noi vor fi mereu „sclavi“ ai unor superstiţii.

Publicaţia britanică The Times a făcut un interesant clasament al istoriilor misterioase, care au pasionat generaţii de aspiranţi detectivi. Locul întâi este ocupat, deloc suprinzător, de celebrul monstru din Loch Ness. Deşi se vorbeşte despre el de câteva sute de ani, monstrul nu a fost niciodată identificat în ciuda „probelor“ fotografice din ultimul secol. Scepticii consideră că aceste dovezi confirmă doar existenţa unui uriaş şarpe lacustru şi nicidecum a unui monstru. Al doilea mister abordat de publicaţia britanică este legat de „regina romanelor poliţiste“, Agatha Christie. În 1962, maşina scriitoarei a fost găsită în afara carosabilului, printre tufişuri, cu farurile aprinse şi o valiză în portbagaj. După zece zile de căutări febrile la nivel naţional, creatoarea lui „Hercule Poirot“ a fost găsită citind despre dispariţia sa şi savurând un ceai într-un hotel din Yorkshire. Lucrurile nu au fost niciodată lămurite, din câte se pare, fiind vorba de o criză de amenzie a scriitoarei.

 

Dispariţii misterioase

 

Alt mister rămas nerezolvat se referă la destinul navei Mary Celeste, care în 1872 a fost descoperită în mijlocul mării. Mary Celeste nu avea nici urmă de echipaj, iar lucrurile de pe navă erau în dezordine, ca şi cum aceasta ar fi fost părăsită cu mult timp în urmă. În mod curios, nu lipsea nimic din încărcătura acesteia, ceea ce a eliminat ipoteza unui act de piraterie sau de revoltă a marinarilor. Singurele lucruri pe care oamenii lui Morehouse nu au reuşit să le descopere au fost sextantul şi cronometrul marin, alături de singura barcă de salvare. De asemenea, lipsea şi jurnalul căpitanului Briggs, cel care ar fi putut face lumină asupra cazului. Toate indiciile arătau că nava fusese părăsită în grabă, dar motivele acestei acţiuni, precum şi orice urmă a echipajului nu aveau să fie aflate niciodată. Ultimul, dar nu cel din urmă mister evocat de The Times, este cel legat de moartea legendarei actriţe Marylin Monroe. Din cauza numeroaselor „relaţii periculoase“ cu preşedinţi, gangsteri, scriitori şi jucători de base-ball, ipoteza sinuciderii actriţei nu a fost niciodată credibilă pentru pasionaţii de mister. Mai ales că întrebări de tipul de ce poliţia a fost alertată doar după patru ore, de ce corpul vedetei a fost găsit într-o poziţie complicată şi neobişnuită pentru un sinucigaş sau de ce au fost descoperite urme de droguri în sânge, însă nu şi în stomac, în ciuda faptului că nu existau semne de injectare, au rămas neelucidate.

 

Superstiţii în epoca tehnologiei

 

Iar ca şi cum aceste mistere nu ar fi suficiente, Times îşi concentrează atenţia şi asupra enigmelor legate de superstiţii, dând publicităţii un sondaj care demonstrează faptul că şi cei mai sceptici dintre noi rămân sclavi ai celor mai vechi dintre superstiţii. Iar exemplele sunt numeroase.

Dintre scepticii declaraţi, 31 la sută au recunoscut că, într-adevăr, cred în fantome, peste jumătate cred în premoniţii şi nu mai puţin de 56 de procente cred în destin. În plus, 15 la sută dintre respondenţi citesc în fiecare zi horoscopul, 35 la sută cred în îngeri, iar 44 la sută spun cu tărie că există viaţă după moarte. Chiar şi în lucrurile mărunte, de zi cu zi, scepticii nu uită să-şi încrucişeze degetele ca să aibă noroc, să bată în lemn dacă simt un iminent necaz sau să aibă la ei un talisman purtător de noroc care să le fie de ajutor în momentele importante.

Există alte persoane, ceva mai exagerate, care intră în panică în momentul în care văd o pisică neagră, li se sparge oglinda sau răstoarnă solniţa. Tot printre sceptici, există suficiente „exemplare“ care cred că pot vorbi cu morţii, alţii cred în vrăjitoare şi farmece, iar alţi respondenţi au recunoscut că, deşi nu sunt foarte convinşi, din când în când merg la clarvăzători, pentru a-şi afla viitorul sau pentru a-şi rezolva problemele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS