5.4 C
Craiova
joi, 5 decembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPalatul RSR, un colţ de rai

Palatul RSR, un colţ de rai


La câţiva kilometri de forfota oraşului, o oază ţi se înfăţişează înaintea ochilor. Făcând dreapta de la podul care trece peste Jiu, redescoperi Palatul RSR. Eşti introdus în atmosferă încă de pe aleea care te conduce spre porţile modernului palat. Panourile cu citate din cuvântările tovarăşului Ceauşescu, dar şi tunurile îţi amintesc de regimul trecut. O maşină a Miliţiei face să-ţi tresară inima din piept. Are şi de ce: e funcţională, iar anul acesta împlineşte 40 de ani, aşa că miliţianul te poate amenda oricând în cazul unei abateri. Ajungi degrabă la treptele palatului elegant, unde arta şi bunul-gust fac casă bună. Poţi alege pentru a gusta din preparatele iscusiţilor bucătari ori terasa de sub geamurile hotelului, pe cea acoperită sau terasa din preajma discotecii, ori poate pe cea de lângă lac, dacă eşti cumva însoţit de mezinul familiei, căci locul de joacă de alături îl va ţine ocupat, delicatesele putând fi gustate pe îndelete. Odată mâncarea servită, poţi opta pentru o călătorie în lumea satului de odinioară, îmbrăcat astăzi în verdeaţă. Terasa rustică, unde preparatele sunt gătite ca la bunica acasă, te va cuceri cu siguranţă. Amânaţi însă să luaţi masa pentru o plimbare prin acest colţ de rai. O casă ţărănească te îndeamnă să-i calci pragul. Câteva scăunele cu trei picioare, o măsuţă din lemn aşteaptă oaspeţii pe terasă. Răcoarea dinăuntru te va atrage ca un magnet. Patul cu saltea din paie, lada cu zestre, dar şi lenjeria de noapte sunt frumos aşezate alături de ştegare şi câte şi mai câte obiecte aparţinând sătucului de ieri. Părăseşti casa bunicii şi paşii te călăuzesc pe altă alee, unde o frumoasă biserică purtând hramul Sfântul Nicolae ţi se dezvăluie. Lângă ea, o clopotniţă din lemn, păzită cu străşnicie de doi porumbei, dar şi de un fazan.

Vrăjit de frumuseţea locului, călătorul în lumea satului de ieri merge mai departe, spre bordeiul oltenesc, specific comunei Leu, judeţul Dolj. De la războiul de ţesut, gospodina pare să se fi ridicat acum câteva minute. Covoraşul început aşteaptă să fie terminat. În alt colţ parcă îl vezi pe bărbatul casei meşterind aproape de sobă. Călătoria se încheie la casa ciobanului şi la stâna sa. Grădina Maicii Domnului, aşa cum este denumit minunatul colţ de rai, îşi închide porţile, păstrând misterul şi frumuseţea satului de altădată. Dincolo, altă lume: una modernă, cu frumuseţile sale. Pentru că face însă trecerea între cele două lumi, de ieri şi de azi, paşii îţi sunt conduşi spre malul lacului.

O partidă de pescuit, acompaniat de muzica broscuţelor ce-şi susţin concertul pe scenele de nuferi, e tot ceea ce ai nevoie, înainte de a te retrage în camerele Palatului RSR, acolo unde confortul, luxul, dar şi serviciile ireproşabile te fac să te simţi asemenea unui prinţ.

Un prinţ al lumii moderne, care are posibilitatea să discute cu iubita sa aflată, poate, la curtea altui palat prin modernul internet, spunându-i povestea palatului său, un palat cum altul nu-i.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS