Un om, o chitară în „Taina Cuvintelor“. Acesta a fost cadoul oferit de gazde la împlinirea unui secol de existenţă a Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman“ tuturor directorilor şi reprezentanţilor bibliotecilor din ţară.
Un spectacol într-o ipostază clasică, despre istoria evoluţiei limbii române, o lecţie frumoasă de literatură susţinută de Tudor Gheorghe pe 14 noiembrie, în sala de spectacole a Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova. Fără orchestră, fără taraf, doar cu chitara şi la braţ cu „Istoria literaturii române de la origini până în prezent“, de George Călinescu, aşa s-a desfăşurat o frumoasă lecţie despre curata limbă română. Am reascultat „poate cel mai frumos poem despre limba românească“, aşa cum este el prezentat de George Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent“. Un fragment ne revine în minte: „Omul a fost botezat de preot la biserică, unde, duminica, mai ales bătrânii îşi fac cruce şi se roagă“ – cuvinte pur româneşti reunite într-o frumoasă frază. Apoi, a fost lansată rugămintea în versuri cântate de a vorbi „româneşte, pentru Dumnezeu“, căci „limba, ţara, toate sfinte la strămoşi erau“. Rugămintea s-a îndreptat şi spre „mândra cea frumoasă“: „Dacă mă iubeşti, / Spune-mi-o pe româneşte, pentru Dumnezeu“. Poezia lui Dosoftei, Varlaam, Miron Costin, Costache Conachi, fraţii Văcăreşti, Cezar Bolliac, Alecsandri până la Blaga şi poezia contemporană au fost readuse în prezent, pe muzică folk. Reîntoarcerea în faţa publicului cu chitara, ca la început, a însemnat totodată reîntoarcerea feţei spre începuturile limbii române. Călătoria în „Taina cuvintelor“, atât de frumoasă, a fost presărată cu versuri puse pe melodii. Sufletul a vibrat pe versurile lui Dosoftei, frumos rostite în limba română curată: „Că-i mai bună împreună viaţa cea frăţească / Decât armă ce destramă oaste vitejească“.
Limbă dulce, românească
Conduşi de versurile Văcăreştilor sau de cele ale „ţăranului neştiutor de carte“, ne-am lăsat cuceriţi de metaforele frumoase: „Una-i floarea crinilor, / Un-a trandafirilor / Ş-amândouă-s răsădite, / Ş-amândouă-s înflorite / Una-n câmpul raiului, / Alta-n cuibul graiului!“. Cuvinte senzaţionale care denumesc componentele carului, florile care nu se schimbă şi rămân aceleaşi, aşa cum poate şi limba românească ar fi trebuit să rămână, curată. Tot Tudor Gheorghe ne-a reamintit miraculosul testament atât de profund al Văcăreştilor: „Urmaşilor mei Văcăreşti, / Las vouă moştenire / Creşterea limbii române / Şi-a patriei cinstire“, dar şi versurile absolut fascinante ale lui Ienăchiţă Văcărescu: „Într-o grădină, lâng-o tulpină, / Zării o floare ca o lumină. / S-o iau, se strică, / S-o las, mi-e frică, / Că vine altul şi mi-o ridică“, scrise într-o graţie remarcabilă a îmbinărilor. Astfel, i-am redescoperit în „Taina cuvintelor“ pe cei care ne-au încărcat sufleteşte în anii de şcoală, atât cât au fost prezenţi în manualele de literatură. Le-am mulţumit în gând maestrului Tudor Gheorghe, dar şi profesorului de română care ni i-a prezentat întâia dată şi am trăit bucuria reamintirii, care poate astăzi nu mai este a tuturor: „A trăi fără a iubi / Mă mir ce trai o mai fi, / A iubi fără a simţi / Mă mir ce dragostea o fi, / A simţi fără a dori / Mă mir ce simţire ar fi, / A dori fără a jertfi / Mă mir ce dragoste ar fi“. – acestea sunt sentimentele care ne-au pătruns adânc în suflete în dulcea „Taină a cuvintelor“ descifrată pentru noi de Tudor Gheorghe.
