12.9 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Scurte ştiri

Austriecii se mândresc cu cel mai mai mare hamburger din lume
Austriecii au reuşit să intre în Cartea Recordurilor după ce au pregătit cel mai mare hamburger din lume. După cum informează Krone.at, giganticul sandviş are un diametru de 182 de centimetri şi cântăreşte 70 de kilograme. Hamburgerul a fost prezentat la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea Ort im Innkreis, în Austria superioară. Autorii performanţei sunt bucătarii de la restaurantul Kirchenwirt, care au reuşit să doboare recordul anterior de 170 de centimetri. Performanţa lor a fost confirmată oficial şi de un notar. La prepararea hamburgerului au participat peste 1.100 de spectatori, care au aşteptat peste o jumătate de oră ca să pregătească bucătarii carnea. Aceştia au avut nevoie de o macara pentru a întoarce uriaşa bucată de carne pe grătar. La final, un notar a confirmat diametrul de 182 de centimetri al uriaşului hamburger, apoi organizatorii au oferit ocazia participanţilor la eveniment să savureze o bucăţică din giganticul preparat.

Divorţ din cauza horoscopului
Un italian a decis să divorţeze, exasperat fiind de obsesia soţiei sale pentru horoscop. După cum informează Tiscali.it, bărbatul a declarat magistraţilor că astrele i-au afectat viaţa de familiei, el acuzându-şi soţia că este vinovată de situaţia actuală. Italianul a povestit că, în zilele în care horoscopul era negativ, soţia sa era capabilă să nu iasă din casă şi chiar ajunsese să le interzică fiilor săi să meargă la antrenamente. „Ne-a obligat să trăim în funcţie de horoscop. La început a fost o simplă pasiune, însă a devenit o obsesie“, a spus reclamantul. Avocatul femeii a infirmat însă declaraţiile soţului, afirmând că nu este nicidecum vorba de o obsesie, ci de „un obicei, o curiozitate, un ritual, cum fac mulţi dintre noi, la începutul zilei“. Avocatul a negat faptul că horoscopul „ar avea vreo influenţă asupra deciziilor importante de familie“ sau că „ar fi afectat viaţa de cuplu sau educaţia copiilor“.

Barack Obama, imaginea unei mărci ruseşti de îngheţată
Noul preşedinte american, Barack Obama, pare a fi imaginea perfectă pentru orice tip de campanie publicitară. Fără să vrea, preşedintele american a devenit imaginea noii campanii publicitare a îngheţatei ruseşti Duet. Campania a fost creată de agenţia rusă de publicitate Vokshod, care a stilizat imaginea liderului american. Nu este prima dată când Barack Obama este folosit în reclame, însă opţiunea agenţiei ruse a stârnit multe discuţii. De data aceasta, şeful statului american devine personaj de desene animate. Cu Casa Albă în spate şi arătând semnul victoriei, personajul spune: „Toţi vorbesc despre asta: în interior negru, la exterior alb! Ciocolată în vanilie! Este aroma săptămânii“. Reclama difuzată în Rusia a ajuns rapid în toată lumea. Pe internet, se vorbeşte deja de rasism, iar mulţi se întreabă dacă „îngheţata este la fel de proastă ca reclama“. Autorul campaniei se apără, afirmând că nu este vorba de rasism, ci este doar un joc de cuvinte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS