25.5 C
Craiova
marți, 22 aprilie, 2025
Știri de ultima orăMagazinGlamour obţinut dintr-o ruină

Glamour obţinut dintr-o ruină

Nu de puţine ori ni s-a întâmplat să ne plimbăm pe străzile Bucureştiului şi să ne gândim, cu părere de rău, că multe dintre casele vechi ale oraşului sunt în paragină. Clădiri situate în zone bune ale Capitalei, imobile de o frumuseţe incontestabilă. Unele dintre acestea găzduiesc mai mulţi locatari, altele au fost retrocedate foştilor proprietari.

Indiferent de caz, mulţi dintre cei care locuiesc în aceste case nu doresc să cheltuiască nici un ban pentru refacerea structurii şi a faţadei. Totuşi, o familie din Bucureşti a preferat să investească într-o astfel de locuinţă, veche şi dărâmată, decât într-una nouă. S-a procedat astfel pentru că proprietarii au privit în viitor şi, chiar dacă apartamentul achiziţionat într-o casă din anii ’40 era o ruină, nu s-au speriat. „Ne-am asumat multe riscuri când am luat acest apartament într-o vilă foarte veche. Are o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi, chiar dacă atunci când l-am cumpărat nu credeai că s-ar putea transforma într-o locuinţă decentă, noi nu ne-am speriat. Mulţi s-au întrebat de ce am investit într-o astfel de locuinţă, iar noi le-am explicat că suprafaţa ei corespunde dorinţelor noastre şi că preţul la care o achiziţionăm este cu mult sub cel al zonei. Cu tot cu renovare, a ieşit mai ieftin decât dacă am fi luat un apartament nou“, povesteşte proprietara. Apartamentul, care la momentul cumpărării avea două camere şi dependinţe, ce includeau două debarale, a intrat în renovare în urmă cu un an şi, de Crăciun, a fost gata. S-a transformat într-o locuinţă cu un living, o cameră de joacă pentru cei doi copii, bucătărie, loc de servit masa, o baie la parter şi o cameră de oaspeţi. Însă, apartamentul este situat pe două niveluri, podul casei fiind transformat în zonă de locuit. Acolo se află trei dormitoare, două băi şi un living, care, de fapt, este un hol transformat. „Drumul până am ajuns să avem o astfel de casă a fost lung. Aici au fost echipe de muncitori, era mult praf şi mi se părea că nu se mai termină. Deşi am cumpărat apartamentul în 2006, timp de un an nu am putut renova nimic, deoarece nu erau de acord ceilalţi proprietari din bloc. Astfel, ultimul an s-a dovedit foarte greu pentru noi, dar acum, în sfârşit, putem spune că avem casa mult dorită. Şi cum nu este frumos ca doar interiorul să arate bine, am decis să renovăm şi exteriorul locuinţei“, precizează stăpâna casei.

Recompartimentarea, pe gustul proprietarului

Tot ce au făcut a ieşit perfect. Este adevărat că au fost ajutaţi de specialişti. La exterior a lucrat arhitectul Petre Vencu, iar interiorul casei a fost decorat de designerul Violeta Apostol. „Exteriorul a fost atent lucrat de domnul arhitect şi noi suntem foarte mândri de ceea ce a realizat. Interiorul a fost făcut de prietena mea Violeta Apostol, care a înţeles perfect ce ne doream şi a reuşit ca tot ce a creat aici să ni se potrivească. Mobilierul şi toate decoraţiunile ne reprezintă. La început nu eram sigură ce anume îmi doresc, aşa că Violeta a avut multă răbdare cu mine. Am mers prin diferite magazine şi i-am arătat ce îmi place şi ce nu“, explică proprietara. Rezultatul? O locuinţă în care te simţi bine, e primitoare şi emană distincţie. „Stilul este neoclasic. Pentru că, la exterior, casa are un aspect clasic, acest lucru ne-a obligat într-un fel să păstrăm aceste linii. Cu ajutorul beneficiarului am realizat, în primul rând, recompartimentarea spaţiilor şi totul a fost reconfigurat. Apoi, am realizat un plan şi le-am arătat proprietarilor cum ar arăta casa mobilată. Şi, în proporţie de 90%, am reuşit să realizăm planul iniţial. Asta, pentru că proprietarii au fost mulţumiţi încă de la început şi nu a trebuit să mai facem modificări“, explică Violeta Apostol. Chiar dacă locuinţa are 200 de metri pătraţi, camerele, mai ales cele de dormit, nu sunt foarte mari. Astfel, un rol important l-a avut mobilarea acestora. Mobilierul îmbină clasicul cu modernul, iar toate elementele considerate inutile au fost evitate. „Am înnobilat casa cu materiale de bună calitate. Parchetul este natural, scările – îmbrăcate cu marmură, iar vopselele folosite pentru pereţi – foarte rezistente. Mi-am dorit ca nuanţele pereţilor să fie puţin mai închise, dar au ieşit un ivoire perlat. Proprietarul, care are doi copii, a decis ca pereţii să fie vopsiţi cu o vopsea specială, care se dă jos foarte greu, şi anume vopsea utilizată pentru marcajele rutiere. Pentru a obţine nuanţa dorită, am apelat la ajutorul unui chimist, care, timp de o zi, a stat şi a amestecat diferite culori. De ce o astfel de vopsea? Pentru că micuţii ar putea mâzgăli pereţii, însă curăţaţi, aceştia arată ca noi. Am vrut un ivoire mai închis pentru că şi uşile de la încăperi sunt deschise la culoare şi astfel ar fi contrastat. Nuanţa obţinută este luminoasă şi conferă un plus de farmec încăperii“, continuă Violeta Apostol. Camerele mici au determinat-o pe designer să gândească foarte bine felul în care va dispune mobila. Piesele de mobilier sunt reproduceri ale unor modele de lux. De exemplu, un fotoliu-jilţ, precum cel din living, costă de la 2.500 de euro, însă cel achiziţionat de Violeta Apostol a valorat 700 de euro.

Mobilier pe comandă

„Decorarea interiorului este ultima etapă pe care o parcurg beneficiarii atunci când intră în posesia unei case. De cele mai multe ori, pentru aceasta rămân mai puţini bani, şi atunci trebuie să vii cu diferite soluţii pentru a decora acea locuinţă cât mai frumos, dar şi să te încadrezi în buget. Mobila a fost făcută la comandă, fiind adusă din Olanda. Tot de acolo am adus şi corpurile de iluminat. Casa arată foarte bine, fără a fi nevoie să cheltuim sume exagerate“, explică designerul. Cei care ştiu să aprecieze frumosul sunt de acord că un interior poate fi decorat cu bun-gust, în tendinţe, fără a avea piese de mobilier cumpărate din magazine foarte scumpe. În ceea ce priveşte această casă, calitatea a fost prioritară, iar obiectele confecţionate la comandă au dat dovadă de rezistenţă în timp, având totodată şi un aspect deosebit. Asta şi pentru că proprietarii au avut încredere în designer, i-au explicat acestuia ce îşi doresc şi, mai ales, au fost deschişi la diferite propuneri. Cei care lucrează în domeniul decoraţiunilor interioare spun că problema cu care se confruntă cel mai frecvent este aceea că proprietarii consideră propriile idei ca fiind cele mai bune, chiar dacă acestea se dovedesc nepotrivite pentru tipul de casă în care locuiesc. De data aceasta, astfel de probleme nu au existat.
Fiecare zonă a casei este delimitată de uşi glisante, astfel încât, atunci când doresc spaţii deschise, proprietarii le pot avea. De asemenea, când în bucătărie se găteşte, uşa care delimitează această zonă de living poate fi închisă, în acest fel mirosurile nepătrunzând în restul casei. Singurul spaţiu neseparat în acest mod este cel dintre bucătărie şi zona unde se serveşte masa, aceste două spaţii fiind marcate de mobilier. Dacă diningul este mobilat opulent, bucătăria nu se poate lăuda cu un astfel de stil. Însă, pentru ca trecerea să nu fie bruscă, în bucătărie a fost achiziţionat un blat din corian, pe care proprietara l-a văzut la un târg din Bucureşti.

Casă cu aspect glamour

Designerii spun că foarte importantă pentru o decorare reuşită a unei locuinţe, indiferent dacă este vorba de un apartament sau de o casă cu multe camere, este comunicarea dintre arhitect şi beneficiar. Dacă proprietarii sunt deschişi la sugestiile designerului, cu siguranţă aceştia se vor simţi confortabil în noul spaţiu personalizat în conformitate cu dorinţele lor, dar şi respectând o serie de reguli de arhitectură şi de design interior. Este foarte important, susţin specialiştii, ca între interior şi exterior să existe o comunicare, o armonie. Altfel spus, interiorul să nu facă notă discordantă cu exteriorul şi viceversa. Cromatica aleasă trebuie să îi reprezinte pe proprietari, să le reflecte personalitatea, dar, în acelaşi timp, să fie şi o dovadă de bun-gust. Nu de puţine ori se întâmplă ca proprietarilor să le placă nuanţe foarte puternice, eventual în trend la momentul amenajării locuinţei, dar care peste un sezon nu vor mai fi de actualitate. În acest moment trebuie să intervină designerul, care să îi sfătuiască pe beneficiari ce paletă coloristică să aleagă. De asemenea, în decorarea unei case trebuie să se ţină cont şi de activitatea profesională sau de modul de viaţă al celor care urmează să locuiască în încăperile nou decorate. Dacă este vorba despre o familie activă, care iubeşte modernismul, acesteia nu îi poate fi creat un mediu de viaţă rigid, clasic. La fel cum, ne explică designerii, unei familii de vârsta a treia nu i se va potrivi, decât foarte rar, un stil minimalist.
Corpurile de iluminat întregesc stilul neoclasic al casei. Acestea au fost atent alese, iar pentru living s-a optat pentru un candelabru cu cristale negre. Şi acesta, la fel ca aproape tot mobilierul, a fost executat la comandă. Prin alegerea lui, clasicul se îmbină perfect cu modernul.
Diningul este decorat în stil clasic, două dintre scaunele din acea zonă fiind îmbrăcate în acelaşi material din care au fost făcute draperiile. Opulenţa din dining nu se regăseşte la bucătărie, în ciuda dotărilor de ultimă oră. Pentru un strop de eleganţă şi pentru asigurarea continuităţii între spaţii, în bucătărie a fost amplasat un blat cu inserţii argintii.

Aspect sobru, nu rece

Pentru living şi dining s-au utilizat culori închise, mov şi negru, acestea conferind casei un aspect sobru, însă nu şi rece. În living, privirea este furată de zona media, pe care proprietara a amenajat-o într-un stil propriu. A achiziţionat un panou din gips-carton pe care l-a vopsit în negru şi l-a montat într-o ramă clasică, de tablou. Preţul total al acestei piese de mobilier este de 3.000 de lei. „Ideea a fost a proprietarei. Iniţial, rama ni s-a părut foarte aurie, dar negrul utilizat pentru panoul din gips-carton a estompat această culoare. Aspectul casei a devenit glamour. Am dorit ca în toate camerele să existe corespondenţe între mobilier şi restul pieselor. De exemplu, în dining, două scaune au fost îmbrăcate în acelaşi material ca şi draperiile. Aici este mâna unei foste colege de facultate, Lena Cerepenikova Cojocaru. Este pictoriţă şi face şi tapiserii. Ea s-a jucat un pic şi a pus la unele draperii chiar şi bijuterii“, a spus designerul. Casa este structurată pe două zone: cea de zi, care se află la parter, şi cea de dormit, care este la mansardă. Cum spaţiul în dormitoare este foarte mic, acolo nu au încăput decât paturile şi câte o noptieră. „Dormitorul matrimonial a fost decorat în acelaşi stil ca şi restul casei. Am decis să înfrumuseţez camera folosind tapet doar pe un perete. Am accentuat zona din faţa patului, nu pe cea din spatele acestuia, deoarece acesta, fiind mare, ar fi mascat tapetul. Alt punct de atracţie al dormitorului este reprezentat de două nişe vechi, rezultatul unui stâlp de structură. Acestea au fost mascate şi în interiorul lor s-au montat spoturi care măresc farmecul încăperii“, explică Violeta Apostol. După părerea noastră, în aceasta constă măiestria designerului. Pe lângă alegerea mobilierului potrivit, a paletei cromatice, acesta trebuie să găsească tot felul de soluţii, care mai de care mai ingenioase, pentru a masca şi transforma defectele unei locuinţe în atuuri.
Băile, deşi nu foarte spaţioase, atrag atenţia, acolo fiind integrate toate sanitarele necesare. Ideea de spaţiu este conferită de lumini şi de oglinzi atent amplasate. În final, toate aceste elemente sunt o dovadă că îmbinarea dintre bun-gust, pricepere şi inventivitate are ca rezultat o locuinţă care se ridică la cele mai înalte standarde, fără a fi nevoie să se investească sume exorbitante. Pe lângă acestea, proprietarii au demonstrat că şi lucrurile vechi pot fi revalorificate şi că se pot transforma în adevărate bijuterii. Astfel, înainte de a achiziţiona o locuinţă nouă, poate că nu ar fi rău să ne oprim atenţia şi asupra unui imobil vechi din Bucureşti şi nu numai, care, cu ajutorul unor profesionişti, se poate transforma radical, devenind o casă de vis.

Anca GHIORGHIU
Material  preluat din revista Căminul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU